Atac surpriză: premierul Ciucă spune că marile companii nu îşi achită taxele în mod corespunzător. Se pregăteşte o suprataxă? Ce spun analiştii?
Gaura din bugetul statului, din cauza căreia este nevoie de reorganizarea finanţelor ţării după doar trei luni, este din cauza companiilor mari din România, care nu şi-au plătit datoriile, a spus premierul Nicolae Ciucă înaintea şedinţei de guvern de joi.
♦ Guvernul caută de două săptămâni soluţii pentru a acoperi o gaură bugetară de 20 mld. lei după ce cheltuielile au scăpat de sub control şi veniturile se mişcă mult mai greoi decât era anticipat ♦ Poate fi mesajul premierului un semnal că se pregăteşte o suprataxă pe companiile mari?
Gaura din bugetul statului, din cauza căreia este nevoie de reorganizarea finanţelor ţării după doar trei luni, este din cauza companiilor mari din România, care nu şi-au plătit datoriile, a spus premierul Nicolae Ciucă înaintea şedinţei de guvern de joi.
Marii contribuabili, aşa cum sunt definiţi de ANAF, sunt în număr de 3.700 în România şi aduc numai ei 4 din 10 lei din bugetul statului. Poate fi mesajul premierului un semnal că se pregăteşte o taxare specială pentru marile companii cu afaceri de peste 100 de milioane de euro, aşa cum s-a mai discutat?
„Deficitul (de încasare – n. red.) aparţine preponderent marilor contribuabili. Fac un apel public către marii contribuabili să-şi plătească datoriile către stat. În acelaşi timp, dau sarcină instituţiilor statului să facă în aşa fel încât să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu şi să asigure colectarea acestor venituri“, a spus Ciucă miercuri.
Guvernul anunţă de două săptămâni o restructurare a finanţelor ţării după ce bugetul s-a împotmolit în primele trei luni din an şi deficitul a crescut cu mult peste programare. De unde se taie şi de unde se adună mai mult?
„Acoperirea deficitului se poate face ori prin scăderi de cheltuieli, ori prin creşteri de taxe. Şi în zona de companii mici deja au crescut taxele de la 1 ianuarie 2023 şi taxele sunt deja mari. Singura soluţie pare a fi taxarea marilor firme“, spune Radu Georgescu, managing partner la firma de consultanţă CFO Network.
Deşi şi cheltuielile sunt scăpate de sub control, marea surpriză din buget este la încasări, mai ales la încasările din TVA, care au crescut cu numai 2% şi la încasările din impozitul pe profit, care au scăzut.
„La ANAF, la încasările acestea din TVA trebuie clar lucrat, cu măsuri punctuale şi ferme. Numirile în conducere să se facă cu obligaţie, cu un calendar clar, cu un target de încasări“, a spus la ZF Live Anca Dragu, senator şi fost ministru de finanţe în cabinetul Cioloş.
„Cert este că în condiţiile în care te uiţi la o creştere economică în termen nominal de peste 10% Totuşi, să ai o reducere a impozitului pe profit este un semnal de alarmă serios şi n-am văzut nicio explicaţie din partea ministerului.“
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro