Atenţie, profesori! Noi reguli pentru cei care fac MEDITAŢII contra cost cu elevii

Postat la 11 septembrie 2017 1115 afişări

Meditaţiile nu sunt interzise prin lege, dar profesorii au obligaţia să plătească impozitele şi contribuţiile aferente acestor venituri extra-salariale. În caz contrar cadrele didactice vor fi amendate.

Atenţie, profesori! Noi reguli pentru cei care fac MEDITAŢII contra cost cu elevii

Profesorii au voie să facă meditaţii cu elevii, iar la ora actuală nu există nicio deosebire între meditaţiile cu elevii de la clasă ai profesorului respectiv şi cei de la alte clase sau şcoli. 

"Legislaţia din domeniul învăţământului nu conţine până în acest prevederi pe acest subiect. În proiectul de cod etic, supus dezbaterii publice în luna decembrie, există o referire la acest subiect", precizează reprezentanţi ai MEN.

Concret, cei de la minister indică o prevedere din proiectul de cod etic care le interzice dascălilor să ofere meditaţii contra cost, cu proprii elevi, prin constrângere. Pentru a se aplica, aceste prevederi ar trebui să intre în vigoare mai întâi, iar acest lucru s-ar putea întâmpla anul acesta.

Aşadar, din perspectiva Legii educaţiei nr. 1/2011, profesorii sunt liberi să facă meditaţii cu elevii, neexistând prevederi legale care să pună sub semnul întrebării legalitatea, moralitatea sau etica acestor lecţii particulare. Totuşi, aspectul mai important este cel legat de fiscalizarea acestor venituri.

Potrivit informaţiilor oferite de cei de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în 2015, doar 569 de cadre didactice şi-au declarat veniturile din meditaţii, iar în 2014, doar 571, în contextul în care sistemul românesc de învăţământ cuprinde aproximativ 220.000 de cadre didactice la nivel preuniversitar, potrivit unui studiu publicat în 2015 de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, scriei realitatea.net

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.