Atenţionare de călătorie pentru Ungaria. Graniţa româno-ungară se închide pentru o oră
În noaptea de 1 septembrie 2024, cei care planifică să treacă graniţa dintre România şi Ungaria vor trebui să-şi ajusteze programul. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că frontiera ungară vor fi închise timp de o oră, între 3.00 şi 4.00, ora locală.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria că în intervalul orar 3.00 - 4.00 (ora locală), în data de 1 septembrie 2024, sistemul de Înregistrare la Frontieră va fi nefuncţional la nivelul tuturor punctelor de trecere a frontierei ungare, din cauza unor lucrări de mentenanţă.
În intervalul orar menţionat, autorităţile ungare nu vor permite intrarea şi ieşirea din Ungaria a persoanelor sau autovehiculelor.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 şi Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale Ambasadei României în R. Ungară +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 şi Consulatului General al României la Gyula +36306357181.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro