Au venit vremuri grele: Presiune tot mai mare pentru companiile care produc componente auto. Grupul german Schaeffler apelează la plecări voluntare în România la nici o săptămână de la fuziunea cu Vitesco. „Până în prezent, nu există un program de disponibilizări stabilit”

Autor: Bogdan Alecu Postat la 07 octombrie 2024 81 afişări

Au venit vremuri grele: Presiune tot mai mare pentru companiile care produc componente auto. Grupul german Schaeffler apelează la plecări voluntare în România la nici o săptămână de la fuziunea cu Vitesco. „Până în prezent, nu există un program de disponibilizări stabilit”

Schaeffler România, subsidiară locală a grupului german Schaeffler cu afaceri globale de 16,3 mld. euro şi peste 83.000 de angajaţi în 2023, are în plan implementarea mai multor soluţii de reducere a costurilor în perioada imediat următoare, pe măsură ce industria auto nu revine nici la patru ani de la pandemie la volumele de dinainte.

„Mediul de afaceri în care operăm rămâne provocator, afectând divizia noastră de Rulmenţi şi Soluţii Industriale. În acest context, ne adaptăm constant la condiţiile pieţei şi explorăm toate opţiunile disponibile pentru a ne menţine capacitatea competitivă pe termen lung, luând în considerare atât măsuri voluntare, cât şi fluctuaţia naturală a personalului. Până în prezent, nu există un program de disponibilizări stabilit. Este prea devreme pentru a comenta asupra unor cifre în acest stadiu. Ne angajăm să adoptăm cea mai responsabilă abordare, asigurându-ne că orice decizie este luată cu o atenţie deosebită la impactul pe care îl are asupra afacerii noastre şi asupra angajaţilor noştri, în colaborare cu toţi factorii de decizie relevanţi“, au declarat pentru ZF reprezentanţii Schaeffler România.

Potrivit datelor din piaţă, concernul german a trimis către angajaţii din judeţul Braşov înştiinţări cu privire la şomaj tehnic în septembrie, iar presa locală scrie acum că ar fi fizate câteva sute de locuri de muncă în prezent, informaţie care însă nu a fost confirmată de Schaeffler.

Totodată, din data de 1 octombrie, Vitesco Technologies devine Schaeffler, ca urmare a aprobării în adunările generale ale companiilor din luna aprilie a acestui an. Vitesco Technologies, prin fabrica din Ghimbav, pe baza planului de investiţii al companiei, a propus sprijinirea extinderii fabricii cu realizarea de motoare electrice pentru autovehicule hibride. Această extindere ar reprezenta cea de-a doua etapă a planului de investiţii, iar prin intermediul ei s-ar instala un flux automatizat complet de producţie pentru motoare electrice BSG (Generator de Pornire pe Curea).

Pe de altă parte, România ar putea pierde o investiţie de 283 mil. lei şi 51 de noi locuri de muncă în fabrica Vitesco Technologies, actuală Schaeffler de la Ghimbav, judeţul Braşov, în condiţiile în care cererea companiei germane nu s-a încadrat în limita bugetului sesiunii din data de 10 septembrie 2024.

Oficialii companiei spuneau anterior pentru ZF că „urmare a faptului că solicitarea de sprijinire a investiţiei cu ajutor de stat nu a primit un răspuns pozitiv, organizaţia noastră va rediscuta locaţia în care va fi făcută investiţia şi va lua cea mai bună decizie economică pentru a produce motoare electrice“.

Cazul Schaeffler nu este deloc unul singular. Fabricile companiilor Yazaki România, DAR Draxlmaier Automotive şi Leoni Wiring Systems au beneficiat, spre exemplu, de ajutoare de stat de 30 mil. euro pentru crearea de locuri de muncă, dar bilanţurile acestor companii arată că în ultimii cinci ani au făcut mii de concedieri, mai exact 6.200 de locuri de muncă au dispărut anul trecut în total faţă de anul 2018. Mai mult, în cazul Leoni au fost anunţate chiar şi închideri de fabrici. Leoni au rămas fără ajutorul de stat aprobat în urmă cu un an. Pe de altă parte, grupul german Leoni, care a anunţat mai multe restructurări în România, a rămas fără ajutorul de stat aprobat în urmă cu un an. Compania Leoni Wiring Systems, care primise în octombrie 2023 acordul pentru un autor de stat de 4,77 mil. euro, a comunicat Ministerului de Finanţe decizia de a renunţa la implementarea proiectului de investiţii în condiţiile în care grupul german se află într-un proces de restructurare a operaţiunilor locale.

Mai mult, dacă Leoni era considerată o companie germană până acum, chinezii de la Luxshare au cumpărat săptămâna trecută 50,1% din acţiunile deţinute integral de Stefan Pierer.

Electrificarea forţată a pieţei auto europene alături de tăierea producţiei şi cheltuielilor cu cercetarea şi dezvoltarea pentru maşinile pe combustie, a dus la un paradox în rândul componentiştilor - întâi aceştia au anunţat că opresc producţia componentelor destinate maşinilor convenţionale, pentru că cererea este pentru electrice, iar după, anunţă că taie şi de la cele electrice, pentru că nu există cerere suficientă.

Adrian Sandu, secretar general al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), declara într-un interviu pentru ZF că în contextul în care piaţa europeană continuă să se micşoreze, coroborat cu toate consecinţele războiului din Ucraina şi presiunea pusă pe producători de Comisia Europeană, conduce la intrarea pe pierdere a jucătorilor din domeniu.

Tranziţia la maşinile alimentate cu baterii s-a adăugat la provocările pentru reţeaua tentaculară de furnizori auto din Germania, deja presată de recesiunea economică, inflaţie şi creşterea ratelor dobânzilor.

Mai mult, Mihai Bordeanu, directorul general al Automobile Dacia, sublinia că industria auto a devenit una suprareglementată în Europa, în condiţiile în care Comisia Europeană adoptă 9-10 decizii legislative pe acest domeniu anual, număr considerat excesiv de cei din automotive.

Mai mult, în tot acest timp, producătorii chinezi susţinuţi de statul chinez au investit masiv în tehnologie, iar acum vin inclusiv în Europa cu produsele lor, care în unele cazuri sunt mai competitive

Din 2020 până în 2023, numărul furnizorilor germani de nivel 1 cu mai mult de 20 de angajaţi a scăzut de la puţin sub 700 la aproximativ 615, iar în aceeaşi perioadă s-au pierdut peste 30.000 de locuri de muncă, potrivit statisticilor oficiale.

Între timp, pariul timpuriu al Vitesco pe vehiculele electrice nu numai că a făcut din Vitesco un furnizor de automobile excepţional, ci şi o ţintă atractivă pentru rivali. Wolf urmează să părăsească compania în acest an, înainte de finalizarea unei preluări de 3,8 miliarde de euro de către un alt furnizor de automobile, Schaeffler.

„Suntem optimişti cu privire la viitor şi aşteptăm cu interes realizarea fuziunii planificate cu Vitesco Technologies, care ne va face „mai puternici împreună“, inclusiv în România“, spun reprezentanţii Schaeffler România.

Unele dintre cele mai mari companii germane din acest domeniu, precum Schaeffler şi Continental, au avertizat în ultimii ani cu privire la reducerea a peste zeci de mii de locuri de muncă, în timp ce încearcă să intensifice investiţiile în tehnologiile viitoare.

Bosch a anunţat la începutul anului pierderea a 1.200 de locuri de muncă în Germania, în timp ce ZF Friedrichshafen, care este controlată în mare parte de oraşul din sudul Germaniei al cărui nume îl poartă, a declarat că îşi revizuieşte operaţiunile şi că, în cel mai pesimist scenariu, ar putea reduce până la 12.000 de posturi în următorii şase ani.

O mare parte din presiunea asupra costurilor cu care se confruntă în prezent furnizorii provine din necesitatea de a investi în vehiculele electrice, în acelaşi timp cu menţinerea cotei pe piaţa veche a motoarelor cu combustie. În 2022, furnizorii germani au cheltuit 16 miliarde de euro pentru cercetare şi dezvoltare - o sumă record, potrivit unui raport realizat de compania de consultanţă Strategy&, deţinută de PwC.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Schaeffler,
concedieri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.