Autostrada din România finalizată dar ţinută închisă. API: „RUŞINE! Ne chinuim din decembrie 2017 să explicăm unei ţări întregi situaţia penibilă în care ne aflăm

Postat la 16 aprilie 2018 29002 afişări

Asociaţia Pro Infrastructură anunţă că loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii A10 Sebeş-Turda sunt finalizate dar, din păcate, autorităţile nu se grăbesc să le deschidă pentru trafic.

 

Pe Facebook, Asociaţia Pro Infrastructură a adăugat fotografii cu mesajul: „Aşa cum am zis de nenumărate ori, loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii A10 Sebeş-Turda sunt pregătite să preia traficul rutier. Vineri, 13.04.2018, am făcut o nouă vizită şi am luat câteva cadre aeriene. Autostrada este pregătită, dar autorităţile nu. Autostrada este gata, dar autorităţile încă se mai gândesc, încă mai analizează, încă mai negociază cu antreprenorii generali.

Conform informaţiilor aflate pe surse, se pare că avem stabilite datele pentru recepţie: 24 mai pentru lotul 3 (Tirrena Scavi, între Aiud şi Decea) şi 15-16 iunie pentru lotul 4 (Porr, între Decea şi Turda). Nu vă grăbiţi: sunt date aflate pe surse şi nimic nu este sigur. Orice se poate întâmpla. Inclusiv să stăm cu autostrada închisă până la paştele cailor.

Cert este că ne chinuim din decembrie 2017 să explicăm unei ţări întregi situaţia penibilă în care ne aflăm. Am filmat din dronă, de la bordul maşinii circulând cu 130 km/h între Aiud şi Turda şi am dat zeci de interviuri în mass media. Ba chiar am pornit, în parteneriat cu Declic, o petiţie semnată de peste 17.000 persoane.

De ce mai trebuie să aşteptăm o lună şi ceva pentru un tronson, respectiv încă două pentru celălalt sau poate chiar mai mult? Greu de zis.

Noi ne riscăm viaţa pe DN1. “Responsabilii” din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere se scarpină în cap, dau din umeri şi se ceartă între ei şi cu antreprenorii generali pentru neconformităţi, alunecări de taluz care pot fi reparate sub trafic, dispute contractuale şi reguli de recepţie. Timpul trece, leafa merge.

Minciuna, manipularea şi fuga de răspundere sunt la ordinea zilei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.