Autoturism vechi de aproape 100 de ani, perfect funcţional, la Retro Parada Toamnei, în Sibiu / "A fost ambiţia mea să am o maşină cum doar în filme am mai văzut" | FOTO

Autor: Departamentul Corespondenţi Postat la 22 octombrie 2017 392 afişări

Zeci de maşini şi motociclete de epocă au ajuns, sâmbătă, în Piaţa Mică din Sibiu, la Retro Parada Toamnei. Între acestea se numără un Renault care are 96 de ani şi aparţine unui bărbat din Deva, transmite corespondentul Mediafax.

Emil Mitranovici este din Deva şi a mers, sâmbătă, la Sibiu, cu Renaultul său de 96 de ani, la Parada Toamnei, unde a atras toate privirile, mai ales că, deşi mai are doar patru ani până împlineşte 100 de ani, autoturismul este perfect funcţional.

Bărbatul a văzut prima dată maşina visurilor pe un site de autoturisme de epocă. Doar în filme mai văzuse una la fel şi în acel moment şi-a promis că vehiculul va fi al lui. Emil Mitranovici a mers până în Belgia, a stat cinci zile şi a venit cu Renault-ul.

"A fost ambiţia mea să am o maşină cum doar în filme am mai văzut. Am găsit-o pe un site de vehicule de epocă şi mi-a plăcut foarte mult. Am plecat după ea în Belgia. Am stat 5 zile, am negociat şi am venit cu ea pe platformă, pentru că nu mergea`", a declarat, corespondentului Mediafax, Emil Mitranovici.

A investit timp şi bani, iar după 11 luni, Renault-ul de aproape 100 de ani porneşte la prima cheie şi atrage toate privirile. Hunedoreanul spune că nu ar da maşina pe nimic în lume.

"Am dat 9.000 de euro. Am negociat cât am putut. Nu mai ştiu cât am investit, dar sunt mulţumit. Am refăcut tapiţeria după modelul original, totul este perfect acum şi trebuie să recunosc că mulţi mă întreabă dacă nu o vând. Nu aş da-o. E pasiunea mea", a spus bărbatul.

Zeci de maşini şi motociclete de epocă au parcat, sâmbătă, în Piaţa Mică din Sibiu, la Retro Parada Toamnei.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MAŞINĂ EPOCĂ,
SIBIU,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.