Avantajele toamnei se văd mai bine
ODU România Manufacturing
Motivaţie:
„Piesele cu care angajaţii noştri lucrează zilnic sunt de dimensiuni mici şi foarte mici, unele dintre ele măsurând câţiva milimetri, motiv pentru care o vedere bună constituie unul dintre principalele criterii pe care le căutăm atunci când recrutăm personal nou”, spun reprezentanţii companiei axate pe producţia de conectori şi cablaje Odu România Manufacturing. De asemenea, au observat că, de multe ori angajaţii amână realizarea unui consult oftalmologic. „Ştim că de multe ori oamenii amână diverse consultaţii medicale preventive pentru că sunt nevoiţi să se deplaseze în diverse locaţii sau/şi să petreacă timp preţios aşteptând la cozi. Prin urmare am decis să venim în sprijinul lor şi în această zonă şi ne-am organizat astfel încât consultaţiile oftamologice să se desfăşoare în cabinetul medical din incinta companiei, în baza unei programări. Astfel au fost evitaţi timpii de deplasare şi de aşteptare pe holurile clinicilor sau spitalelor”, mai spun reprezentanţii companiei.
Descrierea proiectului:
În toamna anului 2019, reprezentanţii ODU România au demarat o campanie în care tot personalul ODU România a beneficiat de consult oftamologic gratuit şi de o reducere de 150 de lei, suportată de către angajator, la achiziţia de lentile şi/sau rame noi.
Efecte:
Livia Militaru, team leader Occupational Health and Safety din cadrul ODU România Manufacturing a fost managerul acestui proiect şi a extras următoarele concluzii în urma campaniei „Avantajele toamnei se văd mai bine”: 335 persoane au vrut să beneficieze de control oftalmologic, iar 58 dintre aceştia au dorit achiziţionarea ochelarilor, prin urmare compania a cheltuit 8.700 de lei pentru subvenţionarea lor; în anul 2019, în urma controlului medical periodic anual, 209 persoane au necesitat corecţii optice, iar în anul 2020, până la 30 august, 103 persoane au primit recomandare de corecţie optică. Practic, aproximativ 50% dintre persoanele care necesitau o corecţie optică au reuşit să remedieze acest lucru. Pe lângă faptul că am ajutat la îmbunătăţirea stării de sănătate a angajaţilor, s-a observat un randament mai mare din partea acestora şi scăderea numărului de erori cauzate de dificultăţile de vedere.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro