Avertizare ANM: Vremea se schimbă radical în toată ţara. Cum va fi în următoarele două săptămâni

Autor: Mediafax Postat la 02 ianuarie 2023 777 afişări

Avertizare ANM: Vremea se schimbă radical în toată ţara. Cum va fi în următoarele două săptămâni

Vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 2 şi 5 grade. Probabilitatea de precipitaţii în următoarele 2 săptămâni este mare. 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni prognoza meteo pentru perioada 2 - 15 ianuarie.

BANAT

Valorile termice, cu mici variaţii de la o zi la alta, vor fi în scădere în prima săptămână de prognoză până la medii ale maximelor de 4...6 grade şi ale minimelor de 2...5 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, temperatura aerului va oscila uşor şi va atinge medii regionale ale maximelor de 4...7 grade şi ale minimelor de -2...0 grade. Probabilitatea de precipitaţii va creşte treptat începând cu data de 4 şi se va menţine ridicată pe tot parcursul intervalului.

CRIŞANA

Valorile termice, cu mici variaţii de la o zi la alta, vor fi în scădere pe parcursul primei săptămâni de prognoză, mai accentuat spre sfârşitul acesteia, până la medii ale maximelor de 3...5 grade şi ale minimelor de -3...-2 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative, astfel se vor atinge medii regionale ale maximelor de 2...5 grade şi ale minimelor de -4...-1 grad. Începând cu data de 4 a lunii ianuarie, probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată.

TRANSILVANIA

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor oscila, iar spre finalul acesteia tendinţa va fi de scădere, spre medii ale maximelor în jurul a 2 grade şi ale minimelor de -4...-3 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului nu va avea variaţii importante de la o zi la alta, astfel se vor atinge medii la nivel regional ale maximelor de 1...4 grade şi ale minimelor de -6...-3 grade. Vor fi precipitaţii în 4 şi 5, dar cu o probabilitate mai mare pentru apariţia acestora începând cu data de 6 a lunii ianuarie.

MARAMUREŞ

Valorile termice, cu mici variaţii de la o zi la alta, vor fi în scădere pe parcursul primei săptămâni de prognoză, mai semnificativ spre sfârşitul acesteia, până la medii ale maximelor de 2...4 grade şi ale minimelor de -5...-3 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative, astfel se vor atinge medii regionale ale maximelor de 1...3 grade şi ale minimelor de -5...-2 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată începând cu data de 4 a lunii ianuarie.

MOLDOVA

În prima săptămână de prognoză, valorile termice vor oscila de la o zi la alta, iar spre sfârşitul acesteia tendinţa va fi de scădere semnificativă, spre medii ale maximelor de -1...1 grad şi ale minimelor de -6...-4 grade. Pe parcursul celei de a doua săptămâni, temperatura aerului nu va avea variaţii importante de la o zi la alta, astfel se vor atinge medii la nivel regional ale maximelor de 1...4 grade şi ale minimelor de -6...-3 grade. Începând cu data de 4 a lunii ianuarie, probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată.

DOBROGEA

Valorile termice, cu mici variaţii de la o zi la alta, vor fi în scădere pe parcursul primei săptămâni de prognoză, mai accentuat spre sfârşitul acesteia, până la medii ale maximelor de 3...4 grade şi ale minimelor de -1...0 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative, astfel se vor atinge medii regionale ale maximelor de 4...7 grade şi ale minimelor de -1...2 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată începând cu data de 6 a lunii ianuarie.

MUNTENIA

În prima săptămână de prognoză, valorile termice vor oscila de la o zi la alta, iar spre finalul acesteia tendinţa va fi de scădere semnificativă, spre medii ale maximelor de 4...5 grade şi ale minimelor de -2...-1 grad. Pe parcursul celei de a doua săptămâni, temperatura aerului nu va avea variaţii importante de la o zi la alta, astfel se vor atinge medii la nivel regional ale maximelor de 4...7 grade şi ale minimelor de -3...-1 grad. Începând cu data de 6 a lunii ianuarie, probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată.

OLTENIA

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor oscila, iar spre sfârşitul acesteia tendinţa va fi de scădere accentuată, spre medii ale maximelor de 5...6 grade şi ale minimelor de -2...-1 grad. În a doua săptămână, variaţiile temperaturii aerului nu vor fi semnificative şi se vor atinge medii regionale ale maximelor de 4...7 grade şi ale minimelor de -2...0 grade. Probabilitatea de precipitaţii va creşte treptat începând cu data de 5 şi se va menţine ridicată pe tot parcursul intervalului.

LA MUNTE

Vremea se va răci treptat pe parcursul primei săptămâni, astfel încât la sfârşitul acestia, când tendinţa procesului de răcire va fi de accentuare, se vor atinge medii ale temperaturilor maxime diurne de -3...-2 grade şi ale celor nocturne de -8...-7 grade. În a doua săptămână de prognoză temperatura aerului va avea mici ocilaţii de la o zi la alta, astfel încât se vor înregistra, în medie, valori maxime de -5...-2 grade şi minime de -9...-6 grade. Vor fi precipitaţii în 4 şi 5, dar cu o probabilitate mai mare pentru apariţia acestora începând cu data de 6 a lunii ianuarie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
meteo,
prognoza,
proces,
racire,
incepere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.