Banca Angliei va testa băncile în privinţa vulnerabilităţii la atacurile hackerilor
Banca Angliei va derula în acest an un program fără precedent de testare a vulnerabilităţilor individuale ale băncilor la atacurile hackerilor asupra infrastructurii IT, potrivit cotidianului britanic Financial Times.
Programul face parte dintr-o evaluare amplă a sistemelor IT din peste 20 de bănci mari şi alte instituţii financiare importante din Marea Britanie. Acţiunea va fi supravegheată de Andrew Gracie, director al diviziei speciale a băncii centrale britanice pentru lichidrea şi restructurarea instituţiilor de credit cu probleme financiare.
Scenariile avute în vedere vor utiliza cele mai recente informaţii disponibile despre ameninţările din partea hackerilor, teroriştilor şi ţărilor care acţionează în afara cadrului internaţional.
"Marea Britanie dă tonul la nivel global în această privinţă, este ceva cu totul nou", a declarat o sursă apropiată situaţiei.
Programul de "hacking etic" va implica specialişti de la companii care au avizul autorităţilor de a efectua teste prin care încearcă să pătrundă în sistemele informatice ale companiilor.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro