România trece printr-un proces accentuat de îmbătrânire şi depopulare, în mare parte din cauza emigratiei, în ultimii 10-15 ani peste 2 milioane de români plecând în străinătate, ceea ce înseamnă aproape 20% din forţa de muncă, mulţi dintre ei plecând definitiv, ceea ce a dus la decalaje de competenţe, deficite de forţă de muncă în roluri-cheie (de exemplu, medici), cereri salariale distorsionate şi scăderea productivităţii reale a muncii, arată raportul Diagnostic Sistematic de Ţară Actualizat (România).

În total, populaţia României a scăzut de la 22,8 milioane la 19,1 milioane între 2000 şi 2021 şi se preconizează că va scădea la 17,8 milioane până în 2030.

Întrucât românii care emigrează sunt de obicei mai tineri şi cu un nivel de educaţie mai ridicat decât populaţia rămasă, societatea românească îmbătrâneşte şi suferă de pe urma unuia dintre cele mai grave exoduri de creiere din întreaga lume, sunt de părere analiştii BM.

Vârsta mediană în ţară a crescut de la 34,4 ani în 2000 la 43 ani în 2021. Variaţiile regionale sunt considerabile, Bucureşti-Ilfov înregistrând cea mai mică vârstă mediană din ţară (41 de ani) şi cea mai mică pondere a populaţiei de peste 65 de ani (16,5 %) — cu mai mult de patru ani şi, respectiv, 4,4 puncte procentuale sub nivelurile din Sud-Vest Oltenia.

Piaţa muncii din România avea rezultate foarte bune înainte de criza generată de pandemia de COVID-19, rata şomajului în categoria 15 – 64 de ani scăzând la 4% în 2019, cel mai scăzut nivel din ultimii 20 ani şi mult sub media UE, de 6,8 %.

Cu toate acestea, rata ocupării forţei de muncă rămâne scăzută (65,6 % în 2020) în raport cu media UE (67,5 %). Rata de inactivitate a României (30,8 %) este printre cele mai ridicate din UE67, iar participarea la piaţa muncii (69,2 % în 2020) este printre cele mai scăzute, ceea ce limitează oferta de forţă de muncă pe fondul creşterii cererii dintr-o economie în expansiune.

Participarea tinerilor pe piaţa muncii a fost şi mai mică: 38,3%, cu mult sub media UE de 58%.

În timp ce oferta de de muncă este în scădere, cererea de competenţe este în creştere şi se preconizează că deficitele şi neconcordanţele între cerere şi ofertă se vor acutiza pe măsură ce dubla tranziţie verde şi digitală avansează.

Studiul Băncii Mondiale arată că  o mare parte dintre persoanele cu studii superioare sunt fie suprainstruite pentru ocupaţia lor, fie lucrează într-un sector care nu corespunde domeniului lor de studii.

România are rezultate slabe şi la capitolul competenţe digitale, clasându-se pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte capitalul uman digital.

Mai puţin de o treime dintre persoanele între 16 şi 74 de ani au cel puţin competenţe digitale de bază (faţă de media UE de 58 %) şi doar 35 % au cel puţin competenţe software de bază (faţă de media UE de 61 %).

Dintre zonele urbane din UE, cele din România se situează pe ultimul loc în ceea ce priveşte competenţele digitale, iar dintre zonele rurale, cele din România se situează pe penultimul loc.

Deşi România are o proporţie relativ mare de absolvenţi în domeniul TIC (5,6 % din totalul absolvenţilor în 2020, faţă de media UE de 3,6 %), ponderea specialiştilor TIC în cadrul forţei de muncă (2,2 %) este mult inferioară celei din restul UE (3,9 %).

Există şi „oaze” de competenţe digitale, dar adesea acestea par să deservească pieţele străine: România este singura ţară din UE prezentă în topul celor mai mari 20 de furnizori de lucrători în domeniul dezvoltării de software pe platformele de muncă online în limba engleză.

Sistemul de educaţie şi formare reuşeşte cu greu să ofere competenţele de care este nevoie, iar faptul că nu există o conexiune între angajatori, lucrători şi furnizorii de educaţie şi de formare determină diferitele părţi interesate să acţioneze în mod izolat.

Ca atare, doar aproximativ 20% din nevoile actuale ale pieţei muncii sunt acoperite.

Atât numărul elevilor care părăsesc timpuriu şcoala, cât şi rata analfabetismului funcţional şi calitatea învăţământului terţiar reprezintă motive de îngrijorare, arată raportul BM. România are performanţe deosebit de slabe în raport cu mediile UE, înregistrând un număr mare de persoane neîncadrate profesional şi care nu urmează niciun program educaţional sau de formare, dar şi de persoane care părăsesc timpuriu şcoala.

România are cea mai mică rată de participare la învăţarea pe tot parcursul vieţii din UE, din cauza barierelor culturale şi sistemice. Aproximativ 1 % dintre persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani participă la activităţi de învăţare în rândul adulţilor, cu mult sub obiectivele naţionale şi sub media UE de 9,1 %.

Din păcate, deşi există suficiente fonduri europene pentru a sprijini extinderea programelor destinate pieţei muncii, România este ţara din UE care cheltuieşte cel mai puţin în acest domeniu în raport cu PIB-ul său — doar 0,09 % din PIB în 2018, mai puţin de 10% din suma cheltuită în medie în UE-27). În plus, 40% din cheltuieli sunt destinate mai degrabă unor măsuri pasive decât unor măsuri active care să vizeze stimularea perspectivelor de activitate lucrativă sau a capacităţii de câştig.