Deşi suntem în plină criză - explozia preţurilor la energie, inflaţie, dobânzi în creştere, întreruperea unor activităţi economice din cauza preţurilor foarte mari la gaze şi energie electrică, războiul din Ucraina - România va raporta în acest an cel mai mare PIB din istorie – 1.400 miliarde de lei, adică peste 280 miliarde de euro, faţă de 1.181 miliarde de lei, adică 240 miliarde de euro, în 2021.

Această creştere a PIB, care reprezintă valoare adaugată în economie într-un an şi este cel mai folosit indicator la nivel mondial, care arată puterea unei ţări, este susţinută de creşterea economică de peste 5% în acest an, de inflaţia care măreşte valoarea nominală (inflaţia va depăşi 15 %) şi de stabilitatea ireală a cursului valutar leu/euro (vedeţi ce se întâmplă cu forintul maghiar).

De asemenea, cifra de afaceri totală a companiilor din economie va depăşi 2.000 de miliarde de lei, peste 400 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din istorie. Anul trecut cifra de afaceri totală din economie a fost de 1.780 miliarde de lei.

Salariul mediu va ajunge la 4.000 lei net, adică peste 700 de euro, cel mai ridicat nivel din istorie.

În aceste condiţii băncile din România vor raporta cel mai mare profit din istorie, aproape sau chiar peste 10 miliarde de lei, adică peste 2 miliarde de euro. La jumătatea acestui an profitul net raporat a fost 4,8 miliarde de lei, la active bancare de 664 miliarde lei. In 2021 profitul raportat de cele 34 de bănci a fost de 8,2 miliarde de lei, la active de 640 miliarde de lei. Peste 80% din acest profit este realizat de primele 10 bănci din sistem.

Dacă anul acesta îl vom încheia în glorie din punct de vedere al statisticii macroeconomice, anul viitor vor începe să vină pierderile cauzate de această criză.

Nu toate companiile pot face faţa la explozia preţurilor la energie. Nu toate companiile au de unde să acopere creşterea dobânzilor, nu toate firmele pot să facă faţă scăderii consumului care vine din reducerea puterii de cumpărare având în vedere ca salariile nu acoperă creşterea preţurilor, nu toate firmele pot să facă faţă reducerii comenzilor având în vedere recesiunea din Europa, care nimeni nu stie cât va tine.

De asemenea, nimeni nu stie cât va ţine războiul din Ucraina.

Pentru a nu se mai confrunta cu situaţia din criza anterioară – România a fost nevoită să ia 20 miliarde de euro de la FMI şi creditori internaţionali pentru a-şi echilibra poziţia externă şi situaţia sistemului bancar care era expus la valută şi la finanţări externe – BNR a început să ceară băncilor să facă rezerve suplimentare de capital pentru a acoperi problemele economice de anul viitor – creşterea dobânzilor, persoanele fizice de abia acum încept să resimtă acest lucru, creşterea creditelor neperformante, pierderea de joburi şi somajul, etc.

Chiar dacă băncile vor raporta cel mai mare profit, ele sunt lovite în plin de scăderea valorii titlurilor de stat româneşti aflate în portofoliul lor din cauza creşterii dobânzilor.

Sistemul bancar românesc are cea mai mare expunere pe titluri de stat dintre toate ţările UE, 20% din active, o expunerea la limita maximă, ceea ce îngreunează situaţia finanţării deficitului de stat şi a datoriei publice.

Iar scăderea valorii tilurilor de stat trebuie acoperită de către bănci din capital, avand in vedere că discuţiile cu auditorii privind clasificarea acestor titluri nu le-a fost favorabilă băncilor.

Băncile sau o parte dintre ele ar fi vrut să reclasifice titlurile de stat deţinute, din poziţia libere la trazactionare, în poziţia de deţinere până la scadenţă (hold to maturity), ceea ce nu ar fi implicat marcarea unor pierderi de valoare acum. Auditorii nu au fost de acord cu acest lucru aşa că băncile trebuie să acopere pierderile înregistrate acum.

În aceste condiţii, băncile trebuie să-şi majoreze/întărească capitalul prin toate formele: limitarea acordării de dividende, transformarea unor depozite sau linii de finanţare de la acţionari în capital sau vânzarea de obligaţiuni care pot fi transformate în capital dace este nevoie (toate MREL).

Banca Transilvania, cea mai mare de pe piaţă si care are cea mai mare expunere pe titluri de stat, a aprobat un program de vânzare de obligaţiuni de tip capital în valoare de 4,4 miliarde de lei, adica 900 milioane de euro. In noiembrie, Banca Transilvania trebuie să iasă la vânzare cu prima tranşă de astfel de obligaţiuni, în valută sau în lei, iar piaţa aşteaptă să vadă care va fi dobânda, având în vedere că peste tot dobânzile cresc iar riscul, inclusiv riscul de ţară al României, este în creştere.

BCR, a doua bancă din piaţă, a vândut la începutul lunii octombrie o serie de obligaţiuni de tip MREL în valoare de 334 mililoane de lei, pe 6 ani, la o dobândă de 9,58% pe an.

Raiffeisen a vândut obligatiuni 325 milioane de lei, pe 5 ani, pentru care plăteşte o dobândă de 9,4%.

CEC Bank se pregăteşte să iasă în piaţă cu acest tip de obligaţiuni pentru întărirea capitalului.

Toate băncile au nevoie de capital suplimentar, fie direct de la acţionar, fie din piaţă pentru acoperirea pierderilor din titlurile de stat şi pentru majorarea rezervelor de capital pentru a face faţă pierderilor care vor veni la anul, şi în anii următori.

Nu se poate să nu ai pierderi în criză, chiar dacă o parte din portofoliul de credite este garantat de stat prin programele guvernamentale- cum ar fi IMM Invest.

Şansa acestei crize, cel puţin până acum, pentru bănci este ca nu s-a prăbuşit piaţa imobiliară şi a nu a explodat cursul valuar leu/euro ca în criză.

În urmă cu un deceniu, preţurile de pe piaţa imobiliară s-au prăbuşit într-un an – 50% la apartamente şi 80-90% la terenuri, ceea ce le-a lovit în plin pe bănci. Garanţiile depuse pentru creditele imobiliare acordate au sărit în aer iar băncile s-au trezit cu pierderi foarte mari, care s-au întins ani de zile.

Acum piaţa imobiliară rezistă destul de bine iar băncile au noroc ca preţurile nu au scăzut, ceea ce le permite să nu facă provizioane din reevaluări. În multe cazuri evaluările sunt mult mai mari faţă de momentul acordării creditelor pentru că preturile au crescut între timp.

Este important ca băncile să aibă o poziţie solidă, lichidă şi solvabilă pentru a putea prelua şi gestiona pierderile care vor veni, fie cele de pe hârtie din scăderea valorii titlurilor de stat, fie cele care vor fi efective atunci când creditele vor sări în aer.

Ironic, faptul că ponderea sistemului bancar este destul de redusă în timp, sub 50%, le permite băncilor să gestioneze mai bine situaţia şi să nu întrerupă finanţarea dacă lucrurile scapă de sub control.

Neavând o piaţă de capital bine dezvoltată, companiile, persoanele fizice, nu au alte surse de finanţare decât sistemul bancar.

Chiar şi statul se bazează cel mai mult pe băncile din România pentru acoperirea deficitului bugetar şi a datorie publice, dar de multe ori aceasta reprezintă o vulnerabilitate, atât pentru bănci, ca în cazul actual când au crescut dobânzile şi a scăzut valoarea titlurilor de stat, cât şi pentru Ministerul Finanţelor care trebuie să facă rost de bani, şi nu puţini, peste 25 miliarde de euro în fiecare an.