Băsescu, APEL la preşedintele Rusiei: Putin să utilizeze toată autoritatea sa pentru a permite buna funcţionare a Misiunii OSCE
Preşedintele Traian Băsescu face apel la preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, să condamne ferm acţiunile ilegale de natură militară din regiunea Donetsk şi să utilizeze toată autoritatea sa pentru a permite buna funcţionare a Misiunii OSCE în estul Ucrainei.
Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, şeful statului român a luat act cu preocupare de acţiunile separatiştilor pro-ruşi din localitatea Slaviansk (Ucraina), care au reţinut opt observatori occidentali membri ai Misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la Slavyansk, în ziua de 25 aprilie.
"Acţiunea de reţinere a reprezentanţilor din cadrul Misiunii OSCE chemaţi să monitorizeze situaţia din estul Ucrainei este un atac direct la eforturile internaţionale de detensionare a situaţiei şi un gest ilegal din partea unor forţe paramilitare ilegitime. Tendinţa de negociere a eliberării membrilor misiunii, care au statut diplomatic, de către răpitori, contra unor infractori deţinuţi de autorităţile legale ale unui stat, are elementele unei luări de ostatici şi a acţiunilor unui grup terorist", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro