Timp de decenii regulile europene pentru fuziuni şi achiziţii au căutat să-i protejeze pe consumatori de puterea uriaşilor corporate. Acum, când companiile gigantice din SUA şi China dictează regulile, Europa trebuie să schimbe ceva.

Când Thyssenkrupp şi Tata Steel au convenit în mod oficial să fuzioneze în 2018, unul din motivele principale a fost apărarea ambelor companii împotriva valului de oţel ieftin din China. Însă Comisia Europeană, îngrijorată de impactul asupra consumatorilor şi industriei, a blocat mariajul în anul următor, scrie Financial Times. Şase ani mai târziu, Tata se află în proces de închidere a ultimului complex siderurgic integrat din Marea Britanie. Thyssenkrupp, ale cărei acţiuni între timp au scăzut cu două treimi, a anunţat planuri de a elimina 11.000 de locuri de muncă din totalul 27.000 ale operaţiunilor din domeniul oţelului. Deşi încercarea eşuată de fuziune este departe de a fi singurul motiv pentru problemele lor actuale - supracapacitatea de producţie la nivel mondial, cererea redusă şi costurile ridicate ale energiei sunt principalii vinovaţi - a început o dezbatere serioasă la Bruxelles cu privire la modul în care politica privind concurenţa în UE poate sprijini mai bine strategia industrială.

„Controlul fuziunilor europene trebuie reformat.

Trebuie să permitem formarea campionilor europeni”, a declarat Friedrich Merz, candidatul de centru-dreapta la funcţia de cancelar al Germaniei. El a citat deciziile anterioare de blocare a fuziunilor care au implicat Siemens şi Alstom şi pieţele de capital germane şi britanice, adăugând că a considerat aceste decizii „probabil corecte din punct de vedere juridic, dar incorecte din punct de vedere politic”. Raportul lui Mario Draghi privind competitivitatea UE publicat anul trecut a cerut, de asemenea, autorităţilor UE să faciliteze consolidarea ca o modalitate de a ajuta dezvoltarea inovării în Europa.

Deşi nu a fost departe de a cere o revizuire completă, fostul preşedinte al BCE a susţinut că continentul se confruntă cu o „provocare existenţială” dacă vrea să rămână o superputere economică globală: „Pretindem că favorizăm inovaţia, dar continuăm să punem greutăţi de reglementare pe companiile europene.” O schimbare a echipei de la Bruxelles alimentează dezbaterea. Margrethe Vestager, o liberală daneză care a îndeplinit două mandate de comisar pentru concurenţă cu o agendă clară pentru protejarea consumatorilor europeni, este înlocuită de Teresa Ribera, o socialistă spaniolă însărcinată să examineze cum se poate demonta o parte din această moştenire şi să facă schimbări „potrivite noii realităţi” a concurenţei de pe scena globală. 

Pe fundalul persistenţei unei creşteri economice slabe, unii îndeamnă la o regândire completă a modului în care blocul permite campionilor săi corporate să crească pentru ca aceştia să prospere.

Pe fundalul persistenţei unei creşteri economice slabe, unii îndeamnă la o regândire completă a modului în care blocul permite campionilor săi corporate să crească pentru ca aceştia să prospere. 

„Geopolitica este destul de diferită de această dată”, spune Damien Geradin, un avocat din Bruxelles specializat în dreptul concurenţei. „Vedem că SUA devin agresive, la fel şi chinezii. Situaţia din Europa nu este optimă. Creşterea s-a blocat.” Pe parcursul celor 10 ani până în 2023, PIB-ul Chinei a crescut cu o medie de 5,96% pe an, potrivit datelor Băncii Mondiale. SUA au crescut cu 2,46%, dar UE a putut obţine doar 1,73% - şi mulţi arată cu degetul spre povara sa de reglementare. O dezbatere similară este în desfăşurare în Marea Britanie, membră a UE când propunerea de fuziune Tata-Thyssen a fost blocată şi care acum se confruntă cu provocări similare – creştere slabă, scăderea competitivităţii şi companii subdimensionate – în afara blocului comunitar.

Autorităţile de reglementare de la Bruxelles se gândesc pentru prima dată într-un deceniu să permită companiilor mari din UE să-şi crească anvergura prin fuziuni, astfel încât să poată reduce costurile şi să concureze mai bine cu rivalii internaţionali – chiar dacă astfel de combinaţii ar putea diminua concurenţa sau ar creşte preţurile pentru consumatori. Cecilia Bonefeld-Dahl, director general al DigitalEurope, care reprezintă sectorul de tehnologie al continentului, spune că, deşi Europa are companii de clasă mondială în domeniul conectivitate, bancar, manufacturier şi tehnologie medicală, a fost „prea concentrată pe reglementare în loc să-şi promoveze campionii”.  „Nu vom crea următorul Apple sau Nvidia prin Data Act sau AI Act”, apreciază ea. Investitorii, guvernele naţionale, autorităţile de reglementare din alte jurisdicţii şi directorii din industrii, de la inteligenţă artificială la oţel, vor urmări orice semne de schimbare a politicii care ar putea semnala aprobarea fuziunilor care s-ar putea să fi fost blocate de regimul anterior.

Dar unii din Bruxelles rezistă apelurilor de a relaxa regulile pentru a permite mai multe fuziuni mari şi resping ideea că fuziunile sunt necesare pentru a promova investiţiile şi inovaţia. Ei subliniază faptul că numărul de fuziuni pe care CE le-a aprobat le depăşeşte cu mult pe cele pe care le-a blocat şi multele tranzacţii transfrontaliere semnificative finalizate cu succes. „Va avea greutate mai mare dorinţa politică de a crea ceva mai mare decât nevoia instituţională de a proteja consumatorii?” întreabă un observator al UE. „Avem companii în Europa care pot ajunge la amploarea necesară pentru a ajuta blocul să câştige supremaţia economică?” CE a început să reglementeze fuziunile mai mari în 1990, în zorii pieţei unice europene. În linii mari, UE ia în considerare peste 300 de tranzacţii în fiecare an, pe baza mărimii veniturilor părţilor şi a valorii vânzărilor generate în bloc.

Combinaţiile evaluate sub anumite praguri sunt lăsate în seama autorităţilor naţionale de reglementare a concurenţei. Prima fuziune blocată a fost achiziţionarea în 1991 a De Havilland, un producător de avioane de distanţe scurte deţinut de Boeing, de către Aérospatiale din Franţa şi Alenia din Italia, pe motiv că ar crea un duopol în această industrie. În mod ironic, atât Aérospatiale, cât şi Bombardier, compania canadiană care a achiziţionat în cele din urmă De Havilland, au fost ulterior incluse în Airbus - un adevărat campion industrial european şi jumătatea unui duopol global de aviaţie civilă. De atunci, UE a emis interdicţii definitive pentru relativ puţine fuziuni, iar unele dintre acestea au fost anulate în apel. Unele companii şi-au retras propunerile de fuziune în mod voluntar deoarece nu au reuşit să cadă de acord cu Comisia asupra unor remedii. 

Regulile privind fuziunile s-au schimbat rar de când au fost elaborate în 1989, iar oficialii de rang înalt au avertizat recent că schimbările ar putea risca să consolideze şi mai mult poziţia companiilor puternice – în detrimentul companiilor mai mici şi al consumatorilor. Multe state UE împărtăşesc preocupările Comisiei. Dar ţările cheie exercită presiuni asupra UE pentru a fi mai îngăduitoare. În luna mai a anului trecut, Franţa şi Germania au cerut autorităţilor de reglementare să permită crearea de companii mai mari, în special în industria telecomunicaţiilor şi în cea aeriană. „Trebuie să revedem regulile şi practicile europene actuale în materie de concurenţă pentru a verifica dacă acestea sunt încă adecvate pentru a contribui la atingerea acestui obiectiv şi pentru a permite înfiinţarea de consorţii şi consolidarea în sectoare cheie pentru a consolida rezilienţa europeană”, se arată în declaraţia lor comună. Nu este prima dată când Parisul şi Berlinul au cerut reforme. Au mai făcut acest lucru în 2019, după ce Comisia a respins o propunere de a combina diviziile de trenuri ale Siemens şi Alstom în 2019, publicând un manifest pentru o politică industrială potrivită secolului XXI. „Alegerea este simplă când vine vorba de politică industrială: să ne unim forţele sau să lăsăm ca baza şi capacitatea noastră industrială să dispară treptat”, se spune în manifest, unde s-a subliniat că doar cinci dintre primele 40 de companii din lume la acea vreme erau europene.

Primul obstacol al UE pentru orice reformă semnificativă a regulilor de fuziune este însăşi Comisia. Preşedintele acesteia, Ursula von der Leyen, i-a cerut comisarului pentru concurenţă, Ribera, să „modernizeze politica de concurenţă”, dând mai multă importanţă aspectelor posibil neglijate în analiza anterioară – inclusiv considerentelor privind inovaţia şi apărarea în viitor.

Primul obstacol al UE pentru orice reformă semnificativă a regulilor de fuziune este însăşi Comisia. Preşedintele acesteia, Ursula von der Leyen, i-a cerut comisarului pentru concurenţă, Ribera, să „modernizeze politica de concurenţă”, dând mai multă importanţă aspectelor posibil neglijate în analiza anterioară – inclusiv considerentelor privind inovaţia şi apărarea în viitor. Unii au interpretat acest lucru drept undă verde pentru companiile europene să se dezvolte prin fuziuni. „Va fi o chestiune de grad”, prezice un alt oficial al UE. „Veţi vedea că UE este puţin mai generoasă în modul în care evaluează fuziunile. O înţelegere Siemens-Alstom ar avea astăzi şanse mai mari să fie aprobată.”

Dar Agustín Reyna, directorul general al organizaţiei europene a consumatorilor, BEUC, spune că noţiunea de campioni europeni este „schizofrenică” şi consideră ca fiind „o eroare” ideea că consolidare mai mare va face Europa mai competitivă. „Ceea ce se întâmplă în schimb este că operatorii actuali încearcă să-şi consolideze puterea de piaţă pentru a putea extrage mai mult  de la consumatori”, adaugă Reyna. Sunt posibile tensiuni şi în interiorul Comisiei. „Va exista rezistenţă internă”, spune Alec Burnside, consilier principal la firma de avocatură Dechert. „Întrebarea este dacă dispoziţia politică pentru orice reformă semnificativă este suficient de puternică.” Guillaume Loriot, director general adjunct de fuziuni în direcţia de concurenţă a Comisiei, a declarat într-un discurs recent că „unele voci par să spere ca regulile de control al fuziunilor să fie mai blânde, în numele imperativului <<extindere>>”. „Este bine să reamintim tuturor că controlul fuziunilor nu se referă la mărime ca atare”, a continuat el. „Scopul controlului fuziunilor este de a aborda puterea excesivă de pe piaţă, creşterea puterii pe piaţă.

Asigurarea că există concurenţă, pentru mine, nu este o parte a problemei sau chiar problema, ci mai degrabă este o parte integrantă a soluţiei.” Unii oferă o interpretare mai nuanţată a mandatului lui Ribera. „În cele din urmă, autorităţile de reglementare abordează regulile concurenţei astfel încât să promoveze poziţia UE în lume”, spune Martijn Snoep, şeful instituţiei olandeze de supraveghere a concurenţei. „Asta nu înseamnă că totul trebuie să se schimbe.” Ar putea exista, de asemenea, schimbări în alte domenii ale politicii de concurenţă, menite să permită jucătorilor mici din Europa ca mai degrabă să se dezvolte decât să fie capturaţi de rivalii americani sau să se listeze la bursele americane. Urmând instrucţiunile şefei CE către Ribera, oficialii UE intenţionează să-şi extindă puterile pentru a bloca „achiziţiile ucigătoare” care reprezintă o ameninţare, în special pentru start-up-urile europene.

Oamenii informaţi despre planuri spun că oficialii iau în considerare noi praguri privind valoarea tranzacţiilor, astfel încât să acopere fuziuni care nu se află în prezent în afara jurisdicţiei lor. „Acest lucru merge mână în mână cu ideea că Bruxelles-ul va sprijini de-acum încolo campionii europeni”, spune o persoană familiarizată cu politicile UE, adăugând că CE doreşte să reducă riscurile ca marile companii străine să înghită rivalii mai mici din Europa pentru a-i elimina pe viitorii concurenţi. Există totuşi limite chiar şi pentru cele mai puternice instituţii de reglementare. Deciziile Comisiei pot fi atacate la instanţele din Luxemburg, care uneori au anulat hotărârile. „Există o marjă de manevră politică, deoarece legea conţine criterii flexibile şi politicile se pot schimba”, spune Sir Jonathan Faull, fost înalt oficial al directoratului general pentru concurenţă al UE şi acum preşedintele departamentului de afaceri publice europene al Brunswick Group. „Dar există limite stabilite de reguli şi de 70 de ani de jurisprudenţă.”

Sectorul telecomunicaţiilor oferă un studiu de caz pentru provocările care implică reglementarea concurenţei. Infrastructura pentru date mobile şi în bandă largă este un activ cheie pe care se bazează în special sectorul tehnologiei, dar costurile de capital ale furnizării acesteia sunt substanţiale şi se recuperează doar după mulţi ani. Reformatori precum Draghi susţin că Europa are nevoie de corporaţii mai mari, cu mai multă putere de foc financiară, dacă vrea să poată concura în viitor, dar Comisia a blocat achiziţia O2 de către CK Hutchison în 2016, în timp ce încercarea TeliaSonera de a-şi fuziona subsidiara sa daneză cu cea a Telenor a fost abandonată în 2015, după obiecţii din partea Bruxelles-ului. Pentru a ocoli problemele legate de concurenţă, el a propus definirea pieţelor de telecomunicaţii mai degrabă la nivelul UE decât la nivel naţional şi creşterea greutăţii angajamentelor de inovare şi investiţii necesare pentru permitarea fuziunilor.

Tratarea telecomunicaţiilor ca pe o piaţă unică europeană ar face fuziunile mai acceptabile pentru autorităţile de reglementare prin creşterea concurenţei transfrontaliere şi reducerea riscurilor de monopol, susţine Draghi. Dar Loriot, de la departamentul de concurenţă, a declarat anul trecut că instituţiile de aplicare nu pot „pretinde că piaţa telecomunicaţiilor este europeană atunci când ea nu este doar pentru că ar trebui să ne dorim să fie. Nu suntem în Ţara Minunilor.” Recent, Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe din Marea Britanie a aprobat fuziunea de 16,5 miliarde de lire sterline a operaţiunilor britanice ale Vodafone cu Three UK, a CK Hutchison, pentru a crea cel mai mare operator de telefonie mobilă din ţară. La fel ca UE şi partenerii din alte părţi ale Europei, CMA a descurajat în trecut manevrele din sector care reduc numărul de jucători de la patru la trei şi a avertizat că acest mariaj ar putea duce la facturi mai mari pentru clienţi. 

Regulile privind fuziunile s-au schimbat rar de când au fost elaborate în 1989, iar oficialii de rang înalt au avertizat recent că schimbările ar putea risca să consolideze şi mai mult poziţia companiilor puternice – în detrimentul companiilor mai mici şi al consumatorilor. Multe state UE împărtăşesc preocupările Comisiei.

Însă în cele din urmă a acceptat după ce companiile au fost de acord să ofere garanţii pentru clienţi şi să investească miliarde de lire sterline în lansarea unei reţele 5G în Marea Britanie. Analiştii din sector susţin că autorizarea a semnalat dorinţa instituţiilor de supraveghere de a aproba tranzacţii condiţionate de angajamentele de investiţii, deşi încă nu este clar dacă noul regim de concurenţă al UE va fi pregătit să permită fuziunile pe baza planurilor de investiţii dacă acestea riscă în continuare să crească costurile pentru consumatori. Dar scepticii spun că tranzacţii precum fuziunea dintre producătorii de automobile Fiat Chrysler şi PSA pentru a forma Stellantis, preluarea producătorului de oţel Arcelor de către compania indiană Mittal Steel şi diferite fuziuni ale companiilor aeriene arată că Comisia a sprijinit apariţia unor companii mai mari şi mai puternice. Ei notează, de asemenea, că, în ciuda tuturor controverselor, Siemens şi Alstom sunt încă jucători globali în construcţia de trenuri la şase ani după ce fuziunea propusă a fost blocată. 

„Politica de concurenţă poate fi utilă la marje”, spune Geradin, avocatul specializat pe dreptul concurenţei. „Dar nu se va schimba dacă marile companii pot concura la nivel global. Aceasta este o chestiune de fundamente.” Chiar şi Draghi recunoaşte că acesta nu este singurul şi nici măcar principalul motiv pentru creşterea decalajului dintre SUA şi Europa. Alţi factori includ cheltuieli mai mici pentru cercetare şi dezvoltare - companiile din UE au cheltuit cu 270 de miliarde de euro mai puţin decât rivalii lor americani pentru cercetare şi dezvoltare în 2021, arată el în raportul său - şi pieţele de capital subdezvoltate. „Problema nu este că Europei îi lipsesc ideile sau ambiţia”, a scris el. „Nu reuşim să traducem inovaţia în comerţ, iar companiile inovatoare care doresc să crească în Europa sunt împiedicate în fiecare etapă de reglementări inconsecvente şi restrictive. „Ca urmare, mulţi antreprenori europeni preferă să caute finanţare prin capital de risc american şi să se extindă pe piaţa din SUA.”