BCE a menţinut dobânda de politică monetară la minimul record de 0,05%

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 05 martie 2015 38 afişări

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut joi dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,05%, în linie cu aşteptările analiştilor.

"În cadrul întâlnirii de astăzi, care s-a desfăşurat la Nicosia, Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât ca rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit să rămână nemodificate la nivelurile de 0,05%, 0,30% şi, respectiv, -0,20%", se arată într-un comunicat al instituţiei europene.

Ultima modificare a ratei dobânzii de politică monetară a BCE a avut loc în septembrie anul trecut, când instituţia a coborât dobânda la minimul record de 0,05%, de la 0,15% anterior.

Analiştii anticipează că preşedintele BCE, Mario Draghi, va prezenta detaliile tehnice referitoare la programul de achiziţii de active anunţat în luna ianuarie în cadrul conferinţei de presă care are loc de la ora 15:30 (ora României).

În urma şedinţei precedente, Draghi a anunţat că BCE va lansa în luna martie un program extins de achiziţii de active, inclusiv obligaţiuni guvernamentale, în zona euro în valoare lunară de 60 miliarde euro şi care va totaliza 1.080 miliarde euro până septembrie 2016.

Adoptarea acestui program este justificată de obiectivul BCE de menţinere a stabilităţii preţurilor de consum, în condiţiile în care dobânzile de politică monetară au ajuns deja la un nivelul minim de 0,05%.

Preţurile de consum din zona euro au scăzut în februarie pentru a treia lună consecutiv, rata anuală a inflaţiei situându-se la -0,3%, potrivit primelor estimări publicate luni de Eurostat.

În luna ianuarie, preţurile de consum din zona euro au scăzut cu 0,6% comparativ cu aceeaşi lună din 2014, consemnând cel mai important declin de la înfiinţarea zonei euro, în 1999, până în prezent.

Un nivel similar al inflaţiei, de -0,6%, s-a mai înregistrat în zona euro doar în luna iulie a anului 2009, în timpul recesiunii economice.

BCE are o ţintă de inflaţie de puţin sub 2%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BCE,
DOBÂNDĂ,
/actualitate/bce-a-mentinut-dobanda-de-politica-monetara-la-minimul-record-de-0-05-13936425
13936425
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.