Craciun fericit!

BCR aşteaptă redactarea hotărârii instanţei pentru clarificări;vizează să încheie amiabil litigiile

Autor: Raluca Ghinea Postat la 21 octombrie 2015 67 afişări

BCR aşteaptă ca instanţa să redacteze hotărârea luată marţi privind caracterul abuziv al dobânzii de referinţă variabilă, modificată unilateral de bancă, pentru a clarifica toate aspectele, însă transmite totodată că vrea în continuare să închidă amiabil toate litigiile cu clienţii.

"Aşteptăm redactarea hotărârii instanţei, în această situaţie fiind incertă interpretarea sintagmelor (citate de mass-media): nulitatea absolută parţială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referinţă variabilă, precum şi orice altă clauză care permite modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii", se arată într-o reacţie a băncii.

BCR mai notează că are o strategie clară de închidere amiabilă a tuturor litigiilor, măsură aplicată inclusiv clienţilor aflaţi în proces cu banca la instanţele superioare, pentru a beneficia de dobânzi competitive.

"Rămânem fermi în această strategie indiferent de atmosfera creată de avocaţii care promovează discordia în dauna parteneriatelor şi a încrederii", se mai arată în nota transmisă.

Reprezentanţii instituţiei de credit consideră că nicio hotărâre a instanţei nu poate lasă un contract de credit fără dobânda, astfel că se aşteaptă ca detalierea hotărârii "să nu facă altceva decât să consfinţească decizia băncii din 2010 privind eliminarea modificărilor unilaterale ale nivelului dobânzii şi modul de calcul al acesteia, ancorat în indicele Euribor sau Robor şi respectând costurile de finanţare ale băncii".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis marţi, irevocabil, că dobânda de referinţă variabilă, modificată unilateral de bancă, este abuzivă, într-un proces colectiv intentat BCR de peste 200 de clienţi.

"Constată nulitatea absolută parţială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referinţă variabilă, precum şi orice altă clauză care permite B.C.R. S.A. modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii. Obligă pe pârâta B.C.R. S.A. să modifice contractele încheiate cu reclamanţii ca urmare a constatării nulităţii absolute parţiale a clauzei privind dobânda, precum şi să emită noi grafice de rambursare în urma acestei modificări", se arată în minuta deciziei de marţi a instanţei supreme.

Totodată, judecătorii instanţei supreme au constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a unei alte clauze, care permite BCR declararea scadenţei anticipate a creditului, dacă valoarea garanţiilor constituite de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată.

Astfel, ICCJ a admis recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi (clineţii băncii - n.r.) şi a modificat decizia instanţei anterioare în sensul că "Admite excepţia autorităţii de lucru judecat şi respinge cererea de constatare a caracterului abuziv, de constatare a nulităţii absolute a clauzei indicate în petitul 1.1, precum şi celelalte capete de cerere formulate în principal şi în subsidiar în legătură cu această clauză (petitele 2, 3.1, 4 şi 5), pentru contractele nr. 678 din 19 iunie 2007, nr. 765 din 8 martie 2006 şi 2008691448 din 4 septembrie 2008, constatând autoritate de lucru judecat".

Decizia este irevocabilă, astfel că banca este obligată să modifice contractele încheiate cu reclamanţii.

"Am înfrânt BCR în primul dosar colectiv privitor la clauzele abuzive. Irevocabil. Azi se fac fix 5 ani fără 5 zile de la demararea acestui dosar", a scris avocatul Gheorghe Piperea, care i-a reprezentat pe reclamanţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BCR,
ICCJ,
DOBÂNZI
/actualitate/bcr-asteapta-redactarea-hotararii-instantei-pentru-clarificari-vizeaza-sa-incheie-amiabil-litigiile-14856741
14856741
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.