BEI acordă CEC Bank un credit de 100 milioane euro pentru a finanţa IMM-uri şi primării
CEC Bank atrage de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) un împrumut de 100 milioane de euro pentru cofinanţarea proiectelor derulate de IMM-uri, companii medii din industrie, servicii, turism şi infrastructură şi administraţii publice locale, au anunţat joi cele două instituţii financiare.
"Împrumutul este destinat să sprijine în principal IMM-urile care reprezintă coloana vertebrală a economiei româneşti, atât din perspectiva creării de noi locuri de muncă, cât şi a creşterii economice", a declarat Mihai Tănăsescu, vicepreşedinte BEI responsabil pentru România, într-o conferinţă de presă la CEC Bank.
Creditul actual vine după ce banca locală a utilizat împrumutul de 45 milioane de euro acordat anul trecut de BEI pentru finanţarea IMM-urilor şi firmelor medii. Din suma primită şi utilizată în 2013, CEC Bank a finanţat peste 100 de proiecte din domenii precum producţie, agricultură, comerţ, servicii, construcţii sau producţie de energie verde.
"Pentru BEI, această sumă, de 100 milioane de euro, este cea mai mare sumă care a a fost alocată unei bănci din România. Desigur, a mai beneficiat şi BRD, dar e limita maximă pe care BEI a dat-o unei bănci din România", a afirmat Tănăsescu.
Împrumuturi cu fonduri BEI pot fi atrase de IMM-uri, companii cu până la 3.000 de salariaţi şi administraţiile publice locale. Ca noutate, pot solicita astfel de credite şi IMM-urile care au angajat sau intenţionează să angajeze 1 tânăr, cu vârstă sub 25 de ani (5 tineri în cazul firmelor cu cel mult 3.000 de salariaţi) în ultimele/următoarele şase luni, dar şi o firmă deţinută sau administrată de o persoană tânără sau o companie care oferă training vocaţional pentru personalul tânăr.
Împrumuturile se acordă în lei sau euro, cu o valoare de 50%-100% din costurile eligibile ale proiectului, dar nu mai mult de 12,5 milioane euro. Valoarea maximă a proiectului trebuie să fie de 25 milioane euro. Creditele au o maturitate de 12/15 ani, cu până la 4 ani de graţie, iar costurile presupun o marjă de dobândă cu 0,5 puncte faţă de împrumuturile standard.
BEI finanţează IMM-urile româneşti prin intermediul a 14 instituţii financiare, care operează atât în sectorul public, cât şi cel privat. Banca a creditat anul trecut IMM-urile cu 174 milioane euro, firmele având peste 41.000 de angajaţi.
De la începutul activităţii în România, BEI a acordat finanţări de 10 miliarde euro, reprezentând 7,3% din PIB-ul României. Instituţia financiară internaţională intenţionează să ajungă până la finalul anului la finanţări de circa 600 milioane euro sau mai mult, iar anul viitor se va concentra foarte mult pe finanţarea sectorului energetic, potrivit lui Tănăsescu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro