Benjamin Smith a fost numit CEO al Air France-KLM

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 21 august 2018 82 afişări

Consiliul de administratie al companiei Air France-KLM l-a numit în funcţia de director executiv pe Benjamin Smith, fostul preşedinte şi COO al Air Canada.

Benjamin Smith a fost numit CEO al Air France-KLM

Benjamin Smith este recunoscut la nivel internaţional drept un profesionist în industria aeriană, jucând un rol major în dezvoltarea Air Canada în ultimele două decenii.

Benjamin Smith va prelua conducerea executivă a grupului Air France-KLM cel mai târziu la 30 septembrie 2018. El va fi responsabil de revitalizarea Air France, de a da un nou impuls strategic grupului şi de a lucra la o nouă abordare de leadership cu toate echipele Air France-KLM.

Air France-KLM este unul dintre cei mai mari jucatori in transportul aerian, la nivel mondial, si lider de piata pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa. In 2016, Air France-KLM a transportat 99.4 milioane de pasageri si peste 1.1 milioane de tone cargo. Flota companiei este formata din 534 aeronave, iar reteaua acopera 328 de destinatii din 118 tari, prin hub-urile de la Paris-Charles de Gaulle, unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume, si Amsterdam-Schiphol.

Air France si KLM sunt companii membre ale aliantei globale SkyTeam care numara 20 membri si care ofera pasagerilor din intreaga lume acces la o retea globala de 17.343 de zboruri zilnice catre 1.074 de destinatii din 177 de tari.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.