"Mai bine desfiinţăm clubul, decât să-l dăm PSD-ului! Nu ne băgăm slugi la ei!" SSC Farul, la un pas să se retragă din Liga 2. Încolţită, echipa suporterilor n-are unde să joace. Delegatul lui Burleanu n-a omologat stadionul din Constanţa
Sunt şanse mari ca SSC Farul să nu joace sâmbătă meciul din prima etapă a Ligii 2, cu ACS Poli Timişoara, iar echipa – declară pentru ProSport surse din anturajul grupării deţinute de suporteri – să se desfiinţeze.
Conflictul cu liderii politici din Constanţa le este fatal actualilor proprietari, care spun că preferă să desfiinţeze clubul decât să-l dea pe mâna PSD. „Ni s-a spus clar că echipa nu va juca în Liga 2 decât dacă le-o cedăm lor. N-avem de gând să facem asta. Mai bine murim în picioare, decât să ne băgăm slugi la PSD“, afirmă unul din membrii fondatori ai SSC Farul.
În acest moment, soarta clubului atârnă de un fir de păr. SSC Farul nu are contract de închiriere pentru stadion după ce Adrian Pitu, fostul preşedinte, l-a reziliat exact înainte să îşi dea demisia. DJTS Constanţa, forul care încă mai are în proprietate arena, refuză să mai semneze un nou contract de închiriere, chiar dacă ar fi vorba doar de un singur meci.
ProSport a discutat cu surse din anturajul echipei şi a aflat că s-a căutat soluţie alternativă, dar conducătorilor li s-a transmis, din mai multe localităţi, că e ordin de sus să nu fie primiţi.
Adrian Pitu (centru, zâmbind) este acuzat de suporterii Farului că le-a cerut să trimită 100 de oameni la mitingul PSD organizat în iunie în Piaţa Victoriei. Pitu a negat, afirmând pentru ProSport că este "apolitic". Ulterior, au apărut poze cu el conducând delegaţia partidului la manifestaţie. În calitate de preşedinte la Farul, Pitu a reziliat contractul pentru stadion, apoi şi-a dat demisia. Anularea contractului de închiriere a pus acum clubul în situaţia de a nu avea unde să joace
Un delegat de la FRF a descins luni la stadionul Farul, ca să-l verifice în vederea omologării. Arena n-a primit avizul federaţiei, iar martori oculari au povestit, pentru ProSport, că în faţa lui Doru Dincă, şeful AJF Călăraşi şi membru al Comisiei FRF de omologare, a izbucnit o ceartă între conducătorii clubului şi reprezentanţii DJTS Constanţa.
Mai mult decât atât, firma de pază angajată de DJTS Constanţa i-a interzis delegatului FRF să viziteze şi anexele arenei! Acesta a inspectat, totuşi, o parte a stadionului şi a fost nemulţumit că la tribuna a II-a exista încă vegetaţie, că o sală de la tribuna oficială era insalubră şi că instalaţia de sonorizare nu funcţiona. Una peste alta, problemele constatate ar fi „mărunte, dar multe“. În plus, rămâne aspectul juridic, care este esenţial: fără contract de închiriere cu proprietarul DJTS Constanţa, pe Farul nu se poate juca.