BIOGRAFIE: Borc, propus la Economie, lucrează de 15 ani la Lafarge. A fost şef de cancelarie al lui Radu Vasile

Autor: Andrei Mazurchievici Postat la 15 noiembrie 2015 134 afişări

Costin Grigore Borc, propus vicepremier şi ministru al Economiei, Comerţului şi Turismului, lucrează de 15 ani pentru producătorul de materiale de construcţii Lafarge, în România şi în alte ţări, şi este fostul şef de cancelarie al premierului Radu Vasile.

Premierul desemnat Dacian Cioloş l-a prezentat pe Costin Grigore Borc drept o persoană ”cu vastă experienţă în management”.

Costin Borc a fost prima persoană nominalizată de Cioloş pentru postul de ministru.

”Am să încep cu Costin Grigore Borc, propus vicepremier, ministru al Economiei. Este absolvent Politehnicii Bucureşti, are o vastă experienţă în managament, este director general la CRH, fosta Lafarge”, a spus Cioloş.

În vârstă de 50 de ani, Costin Grigore Borc este licenţiat al Universtităţii Politehnica din Bucureşti, în Inginerie Energetică (1989), obţinând ulterior o diplomă de master şi doctoratul la Universitatea din Wiscounsin Madison (1997 şi 2001). În cadrul acestei instituţii, a fost şi asistent universitar pentru o perioadă de cinci ani, între 1995 şi 2000.

În perioada 1991 - 1994, Grigore Borc a fost asistent special al preşedintelui Ion Iliescu, din partea Partidului Naţional Ţărănesc şi, ulterior, între 1998 - 1999, Şeful Cancelariei Primului-Ministru Radu Vasile, în timpul mandatului de preşedinte al lui Emil Constantinescu.

El a lucrat şi ca inginer la Institutul Hidrologic şi IPROMET SA.

În iunie 2000, devine Project manager la Lafarge Ciment, în Kansas, Missouri, în Statele Unite ale Americii. Borc revine în România în 2002, ca director general al Lafarge Agregate Betoane SA. În perioada 2006-2008, el a fost directorul de strategie al Lafarge Ciment în Franţa, iar din 2008 şi până în 2013 a fost director general al Lafarge Serbia. Din 2013, el a revenit ca director general al sucursalei din România a Lafarge, actual CRH, perioadă în care a fost şi preşedintele Consiliului de Administraţie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BORC,
BIOGRAFIE,
/actualitate/biografie-borc-propus-la-economie-lucreaza-de-15-ani-la-lafarge-a-fost-sef-de-cancelarie-al-lui-radu-vasile-14886960
14886960
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.