Bitdefender accelerează cu Formula 1. Unde va fi afişat logoul companiei Româneşti în acest sezon
Bitdefender, partener al echipei Ferrari, a prezentat noile elemente din sezonul 2023 ale parteneriatului, printre care, amplasarea logo-ului Bitdefender pe coroana căştilor piloţilor Ferrari, pe costumele de curse şi pe uniformele echipei. Bitdefender şi Scuderia Ferrari vor găzdui, de asemenea, întâlniri private cu piloţii şi membrii echipei tehnice, tururi ale fabricii, acces la boxe şi alte activităţi exclusive de marketing.
Principalele noutăţi sunt:
· Vizibilitate mai mare a brandului prin afişarea logo-ului Bitdefender pe coroana căştilor piloţilor
· Logo afişat pe costumele de curse şi uniformele echipei, inclusiv pe echipamentele piloţilor odată cu startul Campionatului Mondial de Formula 1 la Marele Premiu din Bahrain 2023
· Poziţionare strategică a logo-ului Bitdefender pe părţile sistemului halo de pe monopostul SF-23 condus de către Charles Leclerc şi Carlos Sainz
· Totodată, Ferrari a început să exploreze şi să evalueze produsele şi serviciile de securitate cibernetică Bitdefender pentru a le integra în arhitectura sa de business
„Suntem încântaţi să marcăm startul noului sezon alături de partenerii noştri de la Scuderia Ferrari, printr-o vizibilitate mai mare a brandului Bitdefender pe maşinile şi pe echipamentele piloţilor.
În acest sezon, logo-ul Bitdefender va apărea pe căştile piloţilor şi pe bara dispozitivului halo de pe monopost, două dintre cele mai critice elemente de siguranţă concepute pentru a proteja piloţii. Această amplasare are o semnificaţie aparte pentru noi, aşa cum şi Bitdefender este la fel de dedicat protejării datelor clienţilor şi dispune de încrederea lor pentru a-i apăra de criminalitatea cibernetică”, a declarat Bogdan Irina, COO şi General Manager, Consumer Solutions Group, Bitdefender.
În septembrie 2022, Bitdefender a anunţat un parteneriat multianual cu Ferrari S.p.A., pentru a deveni partener al echipei Scuderia Ferrari în Campionatul Mondial de Formula 1. Parteneriatul este o aliniere naturală între cele două companii, subliniind puterea datelor, a oamenilor şi a maşinilor care lucrează împreună pentru a excela.
Sursa: Bitdefender
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro