Bolojan, întâlnire cu responsabilii în organizarea alegerilor prezidenţiale
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, are programată luni o întrevedere cu autorităţile şi instituţiile publice cu responsabilităţi în organizarea alegerilor prezidenţiale, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Şeful interimar al statului, Ilie Bolojan, va avea luni, de la ora 10.00, la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu autorităţile şi instituţiile publice cu responsabilităţi în organizarea alegerilor prezidenţiale.
La întrevedere vor fi prezenţi premierul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacşu, Ministrul Afacerilor Interne şi viceprim-ministru, Cătălin Predoiu, Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ana Cristina Tinca, precum şi preşedintele interimar al Autorităţii Electorale Permanente, Zsombor Vajda.
De asemenea, vor mai participa vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Valentin Alexandru Jucan, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, Valeriu Zgonea, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Ferenc Asztalos, şi directorul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, Dan Cîmpean.
„Sper că toţi cei care doresc să candideze, şi respectă toate condiţiile, îşi vor depune candidatura în aşa fel încât, în următoarele două luni de zile, organizând corect, transparent, alegerile, să avem dezbateri politice, să avem prezentări de programe, în aşa fel încât românii să poată să-şi aleagă liber Preşedintele şi să avem un nou început din luna mai”, spunea, vineri, Ilie Bolojan.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA