Bucureştenii vor plăti abonamente STB şi abonamente de parcare online

Autor: Laura Buciu Postat la 23 februarie 2023 39 afişări

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, spune că bucureştenii vor putea plăti taxele către PMB, abonamentele STB şi de parcare online, prin intermediul Ghişeul.ro.

Bucureştenii vor plăti abonamente STB şi abonamente de parcare online

Bujduveanu anunţă, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că se digitalizează plata taxelor prin intermediul platformei Ghişeul.ro!

„Bucureştenii îşi vor putea plăti taxele către Primăria Capitalei, abonamentele STB şi abonamentele de parcare, online, prin intermediul Ghişeul.ro! Plăţile se vor realiza fără perceperea unor taxe suplimentare”, spune viceprimarul Capitalei.

Au fost decişi paşii pe care îi vor urma reprezentanţii Primăriei Capitalei pentru digitalizarea acestor servicii. Astfel, primul pas este iniţierea demersurilor pentru promovarea în Consiliul General al Municipiului Bucureşti a proiectului de hotărâre prin care Primăria Capitalei se va înrola în Sistemul Naţional de Plată online (SNEP), apoi va fi semnat acordul de înrolare în sistem, urmând, ulteriorm implementarea sistemului pe site-ul instituţiei: www.pmb.ro şi realizarea interconectării cu Ghişeul.ro.

Cele mai importante plăţi care vor fi digitalizare sunt: taxe de eliberare documentaţii de urbanism, taxe pentru ocuparea spaţiilor publice în vederea desfăşurării anumitor evenimente, taxe pentru eliberarea autorizaţiilor de taxi, taxe pentru utilizarea locurilor publice cu unităţi de alimentaţie publică şi terase de vară, taxe autovehicule transport mărfuri, taxe ale Administraţiei Fondului Imobiliar, taxe ale Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, plata abonamentelor STB, plata abonamentelor de parcare.

„Economisim timp, reducem birocraţia, evităm cozile şi intrăm în normalitate! Bucureştenii merită să aibă acces cât mai curând la acest serviciu, urmând modelul administraţiilor liberale care au răspuns deja cerinţelor cetăţenilor”, mai spune Stelian Bujduveanu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
abonament,
ghişeul.ro,
online

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.