Bucureştiul are cea mai mare PLAJĂ URBANĂ din Europa. Vezi unde se află şi cum arată - GALERIE FOTO

Autor: Georgiana Călin Postat la 13 iulie 2017 28654 afişări

Cea mai mare plajă urbană din Europa s-a deshis la doar 15 minute de Bucureşti pe 10 iunie. Plaja de 30.000 de metri pătraţi include o piscină tropicală de 720 mp şi 1.500 de şezlonguri de nisip.  Investiţia totală a proiectului se ridică la 5 milioane de euro şi plasează Bucureştiul în liga selectă a capitalelor europene cu plaje urbane, precum Lisabona, Berlin, Viena, Paris, Moscova sau Hamburg. 

 „Fiecare vară la Therme Bucureşti aduce extinderi şi elemente unice în România pentru vizitatorii noştri. Din acest an, bucureştenii beneficiază de cea mai mare şi complexă plajă urbană din Europa, care recreează scenografia exotică estivală prin nisip fin, piscină tropicală, vegetaţie, şezlonguri pe plajă şi terasă, pool bar şi Concept Beach Bar, şi activităţi de plajă, la doar 15 minute de agitaţia oraşului”, a declarat Stelian Iacob, General Manager Therme Bucureşti.

În zona dedicată relaxării, The Palm, pe lângă plaja generoasă cu nisip fin, vizitatorii se pot relaxa într-o piscină de 720 metri pătraţi, cu o temperatură constantă de 30 de grade Celsius şi o adâncime de 1,26 de metri, a cărei capacitate este similară piscinei interiorare din zona The Palm. Piscina cu pool bar, situată în zona de sud a zonei The Palm, dispune de 171 de locuri de relaxare - locuri la bar, locuri la mese, pe banchetă şi şezlonguri în apă - şi este înconjurată de vegetaţie exotică, palmieri spectaculoşi cu înălţime de până la 7 metri şi gradene cu şezlonguri.

La Cocktail Bar, vizitatorii sunt aşteptaţi cu o mare varietate de signature cocktails, precum The Fabulous Pina Colada, The Refreshing Kiwi Daiquiri, Therme Cool Breeze sau Cucumber Cooler. Pool bar-ul este acoperit de o copertină din lemn stratificat, iar zonele neacoperite din jurul piscinei sunt dotate cu zone de relaxare cu şezlonguri, umbrele şi vele.

Concept Beach Club cu design urban

Plaja Sands of Therme găzduieşte şi un Concept Beach Club, cu mai multe zone dedicate: Cocktail Bar, Gelateria Carte d’Or, Coffee Shop, Beer Bar (cu locuri la masă şi la bar) şi VINO Wine Bar, dar şi o zonă de grill, Beach Barbeque. Terasa semi-acoperită a Beach Club-ului poate acomoda la mese şi la bar circa 400 de vizitatori simultan. Design-ul urban al Beach Club-ului a fost realizat împreună cu Sweet Damage Crew, un grup de street artists (graffiti) multi-premiaţi în cadrul concursurilor internaţionale şi locale, care au realizat pentru Therme Bucureşti una dintre cele mai complexe lucrări de street art din România.

Zona de grill, Beach Barbeque are un meniu sofisticat, pe care se regăsesc preparate inspirate din bucătăria internaţională, oferind o mare varietate de carne şi peşte, maturate şi marinate în baiţuri fine, concepute de Chef Lucian Dobre, un împătimit al gastronomiei.

Wine-bar-ul VINO de pe plajă oferă nu mai puţin de 126 de sortimente de vin atent selecţionate, din toate zonele reprezentative ale lumii, care pot fi savurate alături de brânzeturi şi charcuterie, într-o atmosferă relaxantă.

Gelateria Carte d’Or îşi propune să răsfeţe vizitatorii cu deserturi pe bază de îngheţată, ce au ca sursă de inspiraţie cele mai exotice destinaţii de vacanţă. Fie că vorbim de gusturi autentice franţuzeşti, de savoarea deserturilor italieneşti sau de arome exotice din Hawaii, Gelateria Carte d’Or oferă consumatorilor experienţe senzoriale inedite.

Şi pe plaja zonei dedicate familiei, Galaxy, vizitatorii se pot relaxa pe cele 1.000 de şezlonguri pe nisip, întinse pe o suprafaţă de 7.500 de metri pătraţi. Cocktailuri şi alte băuturi revigorante, precum şi gustări vor putea fi savurate în 3 beach bar-uri de pe plajă. Zona Galaxy are, de asemenea, propriul Grill Bar, care completează meniul variat al restaurantului Galaxy.

Pentru vizitatorii amatori de activităţi sportive, Sands of Therme găzduieşte două terenuri de volei şi un teren de fotbal pe nisip, ce recreează întocmai atmosfera de la malul mării, urmând ca în curând să fie deschis şi un teren de fotbal pe iarbă.

Grădină mediteraneană

Una dintre marile atracţii care completează atmosfera exotică de pe plaja Sands of Therme este oaza de verdeaţă mediteraneană compusă din 600 palmieri şi 40 de măslini, originari din zona mediteraneană. Vegetaţia exotică include şi specii rare de palmieri, printre care Washingtonia robusta, palmieri originari din California, plantaţi în pisicina exterioară şi împrejurimile acesteia. Palmierii au peste 7 metri înălţime şi „vârste” cuprinse între 35 şi 40 de ani, iar frunzele acestora pot ajunge pana la 2,5-3 metri lungime.

O altă specie rară de palmieri este Trachycarpus fortunei, originari din centrul Chinei, Japonia şi India. Cei de pe plaja Therme au înălţimi între 3,5 şi 5 de metri şi pot fi admiraţi în împrejurimile piscinei exterioare şi ale Beach Barbeque-ului.

Decorul mediteranean din apropierea Barbeque Bar-ului este completat de cei 40 de măslini aduşi din însorita Spanie. Măslinul este considerat „arborele veşnic roditor”, având o longevitate extraordinară şi o uimitoare putere de regenerare. În gradina de la Therme pot fi admiraţi arbori cu vârste de până la 350 ani, cu înălţimi ce variază de la 1 metru, până la 4 metri şi un trunchi ce ajunge la 1,5 metri în diametru.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.