Bursă: Acţiunile Antibiotice Iaşi explodeză cu 15% la Bursa de Valori Bucureşti la un maxim istoric. În ultima săptămână au urcat cu 44% iar în ultimul an cu nu mai puţin de 420%, fiind cea mai performantă acţiune listată

Autor: Liviu Popescu Postat la 13 iunie 2024 61 afişări

Bursă: Acţiunile Antibiotice Iaşi explodeză cu 15% la Bursa de Valori Bucureşti la un maxim istoric. În ultima săptămână au urcat cu 44% iar în ultimul an cu nu mai puţin de 420%, fiind cea mai performantă acţiune listată

Acţiunile companiei de stat Antibioice Iaşi (ATB), principalul producător de medicamente din România, se tranzacţionează la un maxim istoric joi dimineaţă, la 3,16 lei pe unitate, în urcare cu 15% faţă de şedinţa precedentă, şi pe tranzacţii de 1 mil. lei, arată datele BVB.

Compania nu a avut noutăţi pentru investitori astfel că cel mai probabil investimentul pozitiv al acestora este legat de anunţul de finanţare europeană nerambursabilă de 100 mil. euro pentru construirea a două noi fabrici de medicamente critice. Spre comparaţie indicele BET se apreciază cu 0,2%.

“Pe fondul ştirilor pozitive apărute cu privire la investiţiile viitoare, precum şi a faptului că valoarea dividendului nu a fost aprobată de AGA, preţul acţiunii a urcat considerabil. Trendul a fost susţinut de apariţia unor ordine mai mari de cumpărare”, spune Marcel Murgoci, director de tranzacţionare al Estinvest.

În ultima săptămână acţiunile Antibiotice Iaşi s-au apreciat cu 44%, arată datele BVB. Compania are o capitalizare de 2,12 miliarde de lei. Statul român are o deţinere de 53% prin Ministerul Sănătăţii. De la începutul lui 2024 acţiunile ATB s-au apreciat cu 126% iar în ultimul an cu 420%.

În dimineaţa zilei de 6 iunie Ministrul Adrian Câciu şi conducerea Antibiotice Iaşi au anunţat că producătorul de medicamente va primi o finanţare de 100 mil. euro din fonduri europene pentru a fabrica pe platforma de la Iaşi medicamente critice, adică produse pentru care nu există alternative terapeutice. “Compania Antibiotice va asigura, în primul rând, consumul intern, iar surplusul va merge către export. Este important acest lucru pentru că ne lovim de situaţii în care există criză în farmacii pe o anume substanţă”, a spus ministrul.

Atunci acţiunile ATB au urcat cu 13% la bursa locală. Pe 7 iunie acestea s-au apreciat cu 8% iar pe 8 iunie au scăzut cu 3% pe fondul scăderilor atât de la Bucureşti cât şi de pe pieţele externe. Tranzacţiile cu acţiuni ATB în ultima săptămână au fost de 6,5 mil. lei, arată bvb.ro. Compania a avut venituri de 193 mil. lei în T1 şi un profit net de 37 mil. lei.

"Se pare că în continuare avem cerere crescută pentru acţiunile Antibiotice(ATB), cu volume mult peste media uzuală. După anunţul contractării de fonduri europene nerambrusabile, acţiunie s-au apreciat cu aproape 50%, piaţa fiind în mai multe rânduri rămasă fără vânzători, cum era să fie cazul şi în această dimineaţă. Rămâne de văzut în ce zonă se va stabiliza cotaţia şi unde vor vedea acţionarii un fair value pentru acţiunile deţinute, astfel încât să se afişeze la vânzare", spune Radu Cojoc, broker al Goldring.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.