Bursă. Grupul BVB, operatorul pieţei de capital din România, încheie S1/2024 cu profit net de 8,4 mil. lei, plus 152% an/an şi venituri operaţionale de 38,7 mil. lei, în creştere cu 51%

Autor: Cristina Bellu Postat la 08 august 2024 20 afişări

Bursă. Grupul BVB, operatorul pieţei de capital din România, încheie S1/2024 cu profit net de 8,4 mil. lei, plus 152% an/an şi venituri operaţionale de 38,7 mil. lei, în creştere cu 51%

Bursa de Valori Bucureşti (simbol bursier BVB), operator al pieţei locale de capital şi acţionar majoritar la Contrapartea Centrală (CCP) şi Depozitarul Central, a înregistrat în primele şase luni ale anului un profit net de 8,44 milioane de lei la nivel de grup, cu 152% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2023, în vreme ce veniturile operaţionale s-au majorat cu 51%, până la valoarea de 38,7 mil. lei.

În perioada ianuarie-iunie 2024, cheltuielile operaţionale ale grupului au crescut cu 24% an/an, până la 31,76 mil. lei, pe fondul creşterii cheltuielilor necesare pentru asigurarea in conditii optime a activitatilor autorizate, a costurilor de implementare a proiectelor si investitiilor derulate de Grupul BVB, si datorită efectului de baza al cresterii preturilor serviciilor si imobilizarilor achizitionate, notează raportul companiei.

Pe segmente de segmente de business, veniturile din vanzare date bursiere au crescut cu 27% an/an pana la valoarea de 2,46 mil. lei, fiind influentate de numarul de utilizatori finali si clienti de date mai mare, dar si de aplicarea noului plan de tarife valabil incepand cu 1 ianuarie 2024, in timp ce veniturile din taxe mentinere si admitere emitenti sunt cu 15% mai mari fata de perioada precedenta atingand 2,78 mil. lei, in principal, pe fondul indexarii tarifelor de mentinere la tranzactionare cu rata inflatiei anului precedent (plus 10,4%).

Ce mai reiese din raportul BVB

Total active la nivel consolidat la 30 iunie 2024 in valoare de 246,53 mil. lei, plus 4% sau 9,40 mil. lei comparativ cu 31 decembrie 2023, constituite din:

♦ Active imobilizate in valoare de 118,24 mil. lei, crestere de 18% sau 18,86 mil. lei comparativ cu inceputul anului, influentate de cresterea imobilizarilor corporale urmare a investitiilor derulate pentru amenajarea noului sediu dedicat Grupului BVB, precum si a activelor financiare la cost amortizat urmare a achizitiilor de titluri de stat efectuate in cursul S1/2024.

♦ Activele curente au o valoare de 128,29 mil. lei, scadere de 8% comparativ cu 31 decembrie 2023 determinata de reinvestirea lichiditatilor in titluri de stat pe termen lung.

♦ Datoriile totale ale Grupului BVB la sfarsitul S1/2024 sunt in valoare de 73,71 mil. lei, avans de 22% sau 13,41 mil. lei comparativ cu 31 decembrie 2023, reprezentate in proportie de 73% de datoriile curente, crestere influentata, in principal, de recunoasterea dividendelor de plata catre actionarii BVB.

♦ 25% din datoriile totale sunt reprezentate de dividende/cupoane de plata detinute in numele clientilor de catre Depozitarul Central, in valoare de 18,34 mil. lei, iar 4% reprezinta fonduri de garantare, compensare si marja pentru decontarea tranzactiilor, in valoare de 3,33 mil. lei.

♦ Capitalurile proprii ale Grupului BVB sunt in valoare de 172,82 mil. lei, minus 3% comparativ cu inceputul anului, influentat, in principal, de scaderea rezultatului reportat, urmare a repartizarii dividendelor de plata din profitul net aferent anului 2023 al BVB si DC, compensata de evolutia pozitiva a rezultatului anului curent.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bvb,
grup,
venituri,
profit net,
capital,
operator,
piata,
bursa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.