Bursă. Modificări în BET la revizuirea trimestrială: Premier Energy şi Antibiotice intră în indicele de referinţă din 23 septembrie. Vor fi excluse Conpet şi operatorul bursier BVB

Autor: Tibi Oprea Postat la 05 septembrie 2024 27 afişări

Bursă. Modificări în BET la revizuirea trimestrială: Premier Energy şi Antibiotice intră în indicele de referinţă din 23 septembrie. Vor fi excluse Conpet şi operatorul bursier BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB), operatorul bursier local listat pe propria piaţă, a anunţat joi seară că în urma şedinţei trimestriale a Comisiei Indicilor din 5 septembrie s-a decis includerea Premier Energy (PE) şi Antibiotice Iaşi (ATB) în indicele de referinţă BET, indicele dividendelor BET-TR şi indicele BET-Total Return Net.

Compania din energie şi producătorul de medicamente vor lua locul transportatorului national de ţiţei Conpet Ploieşti şi operatorului Bursa de Valori Bucureşti, care vor fi excluse din indicii BET, BET-TR şi BET-TRN.

În acelaşi timp, Premier Energy şi producătorul de software AROBS Transilvania Software vor fi incluse în indicele investitorilor instituţionali, BET-BK, fiind excluse Romcarbon şi BRK Financial Group. Premier Energy va intra şi în indicele companiilor din energie BET-NG.

În indicele BET Plus vor fi incluse Premier Energy, Simtel Team, Roca Industry, AAGES, Zentiva şi Altur, în timp ce vor fi excluse Vrancart şi Şantierul Naval Orşova.

În indicele BETAeRO, reprezentativ pentru piaţa secundară a bursei, va intra compania Bucur, iar alte trei vor ieşi: Argus, SIFI CJ Logistic şi Magazin Universal Maramureş.

Noile structuri ale indicilor BVB vor fi anunţate la finalul zilei de 6 septembrie 2024 şi vor intra în vigoare începând cu şedinţa de tranzacţionare din data de 23 septembrie 2024.

„Ponderile simbolurilor din componenta indicilor, respectiv a valorilor factorilor de free float (FFi), a factorilor de reprezentare (FRi), a factorilor de lichiditate (FLi) si a factorilor de corecţie a preţului (FCi) vor fi determinate pe baza numărului de acţiuni şi a preturilor de închidere înregistrate la finalul şedinţei de tranzacţionare din data de 6 septembrie 2024”, scrie BVB într-un raport.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.