Business internaţional. Investitorii de pe bursele americane, optimişti cu privire la ultima lună a anului. Ce ar putea alimenta un raliu de Crăciun
Piaţa de capital din Statele Unite a înregistrat creşteri puternice în toamnă, iar evoluţia ar putea continua inclusiv în decembrie, o lună bună din punct de vedere istoric.
♦ În ultimii 80 de ani, S&P 500 a avut randamente pozitive în aproape trei sferturi din lunile decembrie
Piaţa de capital din Statele Unite a înregistrat creşteri puternice în toamnă, iar evoluţia ar putea continua inclusiv în decembrie, o lună bună din punct de vedere istoric.
Indicii S&P 500, Nasdaq Composite şi Dow Jones Industrial Average au fost pe plus în noiembrie. De altfel, S&P a crescut cu aproape 12% faţă de minimul de anul acesta, atins pe 12 octombrie, potrivit Barron’s.
Printre factorii care au influenţat dinamica indicilor se află, în primul rând, scăderea ratei inflaţiei, care i-a determinat pe unii investitori să mizeze pe faptul că Rezerva Federală (Fed) – banca centrală americană – va încetini ritmul de creştere a ratelor dobânzilor. Astfel, recentul avans ar putea continua în perioada următoare. În general, decembrie este una dintre cele mai bune luni ale anului pe Wall Street. Din 1928 încoace, dinamica medie înregistrată în ultima lună a anului de către S&P 500 este de plus 1,7%, arată datele Dow Jones, ceea ce face decembrie a treia cea mai bună lună dintr-un an calendaristic. În ultimii 80 de ani, S&P a crescut în 70% din lunile decembrie.
Sfârşitul anului reprezintă perioada în care o bună parte din investitorii americani îşi finanţează conturile de pensie, ceea ce aduce noi fluxuri de bani în piaţă, în ceea ce este cunoscut drept „raliul de Moş Crăciun“.
Totuşi, dacă indicele preţurilor de consum din noiembrie nu va afişa o scădere semnificativă faţă de nivelul de 7,7% din octombrie, participaţii la piaţă vor lua în considerare o strategie mai agresivă din partea Fed.
Un scenariu ar mai consta într-o declaraţie a băncii centrale americane conform căreia ritmul de creştere a dobânzii de referinţă va încetini în decembrie, însă ratele ridicate vor rămâne în picioare pentru o lungă perioadă de timp.
Pe de altă parte, piaţa ar putea avea dreptate cu privire la faptul că inflaţia s-ar afla pe un trend descendent. De exemplu, indicele preţurilor de consum din SUA a coborât deja de la 8,2% în septembrie la 7,7% în octombrie, peste aşteptările analiştilor.
În plus, dacă Rezerva Federală ar anunţa o creştere mai mică a dobânzilor – o majorare de jumătate de punct procentul, în loc de trei sferturi – acest lucru ar valida o ipoteză a pieţei potrivit căreia deciziile băncii centrale ar duce într-un final la o evitare a mult temutei perioade de recesiune şi instabilitate financiară.
Fără dinamica din 30 noiembrie, indicii S&P, Nasdaq Composite şi Dow Jones au scăzut anul acesta cu 17,5%, 30,6%, respectiv 7,5%, conform Google Finance.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro