Calea Victoriei din Bucureşti rămâne pe locul 40 în topul celor mai scumpe 50 artere comerciale din lume şi pe pozitia 50 din 57 în clasamentul european. Fifth Avenue din New York rămâne cea mai scumpă destinaţie de retail din lume
Calea Victoriei din Bucureşti rămâne şi în acest a pe locul 40 în topul celor mai scumpe 50 de artere comerciale din lume şi pe pozitia 50 din 57 în clasamentul european, din punct de vedere al chiriei spatiilor comerciale, imediat după Ljubljana, arată un raport realizat de Cushman & Wakefield.
Chiria medie pe Calea Victoriei este de 55 euro/mp/lună, sub nivelul din Oraga, Budapesta, Zagreb şi Belgrad, dar sub Sofia, Bratislava, Vilnius, Riga sau Skopje.
”Clasamentul este realizat în urma analizei chiriilor de referinţă din cele mai bune locaţii de retail din întreaga lume, care, în cele mai multe cazuri, sunt legate de sectorul de lux. Calea Victoriei din Bucureşti este singura arteră comercială din România luată în considerare în raport, reprezentând cea mai scumpă locaţie de retail de pe piaţa locală. Oferta de spaţii de retail pretabile pentru amenajarea de noi magazine de lux rămâne extrem de limitată în această arie a Bucureştiului, însă pe fondul revigorării turismului, zona Calea Victoriei a devenit un magnet pentru brandurile hoteliere premium, care ar putea acoperi această nevoie de spaţii de retail.”, a comentat Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.
Potrivit raportului, Fifth Avenue din New York şi-a menţinut poziţia de cea mai scumpă arteră comercială din lume, cu o medie de 1700 euro/mp/lună, iar Via Montenapoleone din Milano a urcat pe locul doi în clasamentul global, cu 1.500 de euro, în creştere cu 20%.
Trei din cinci cele mai scumpe destinaţii comerciale din lume sunt în Europa, celei din Milano adăugându-i-se New Bond Street din Londra, pe locul patru, şi Avenues des Champs-Élysées din Paris pe locul cinci.
În top 10, jumătate dintre locaţiile clasate sunt din Europa.
"Rata de neocupare în locaţiile de retail super-prime rămâne foarte redusă, ceea ce duce la tensiuni concurenţiale atunci când cele mai bune spaţii devin disponibile, fapt reflectat în evoluţia chiriilor. Chiar dacă preocupările legate de reducerea cheltuielilor consumatorilor au afectat economia, comercianţii au deschis sau şi-au îmbunătăţit magazinele representative din pieţele cheie. Aceste magazine reprezintă o parte critică a unui brand de retail. ", spune Rob Travers, Head of EMEA Retail Cushman & Wakefield.
În ultimul an, chiriile în destinaţiile globale de retail au crescut în medie cu 4,8% (în moneda locală). Cea mai puternică creştere a fost înregistrată în Asia Pacific, care a avut o medie de 5,3%, cu America la 5,2% şi Europa la 4,2%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro