Calea Victoriei din Bucureşti urcă două poziţii în topul celor mai scumpe artere comerciale din lume, până pe 38; Via Montenapoleone din Milano detronează celebra Fifth Avenue din New York şi devine cea mai scumpă destinaţie de retail din lume
Calea Victoriei din Bucureşti, principala arteră comercială din România, a urcat două poziţii, până pe 38, în clasamentul celor mai scumpe destinaţii comerciale din lume, în contextul în care chiriile din Bucureşti au înregistrat în ultimul an a şaptea cea mai mare creştere din cele 138 de pieţe analizate la nivel global în cel mai recent raport "Main Streets Across the World" realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield.
Cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei de 60 euro/mp/lună, nivel în creştere cu 9% faţă de anul trecut, Bucureştiul ocupă locul 38 la nivel mondial şi 23 în clasamentul european, la egalitate cu Ljubljana.
În Praga (225 de euro/mp/lună), Budapesta (140 euro/mp/lună), Belgrad (90 euro/mp/lună), Varşovia (86 euro/mp/lună) şi Zagreb (70 euro/mp/lună), chiriile sunt peste nivelul din Bucureşti, o valoare mai mică fiind înregistrată în Sofia (57 euro/mp/lună), Bratislava (45 euro/mp/lună), Vilnius (37 euro/mp/lună), Riga (35 euro/mp/lună) sau Skopje (28 euro/mp/lună).
”Retailul de lux din Bucureşti continuă să evolueze, reflectând tendinţele regionale şi globale. Calea Victoriei, principala arteră comercială din România, a înregistrat o creştere a chiriilor cu 9% în ultimul an, una dintre cele mai mari rate la nivel mondial, semn că interesul retailerilor internaţionali este în creştere. Cu toate acestea, chiriile pentru spaţiile premium rămân sub nivelurile din alte capitale europene precum Praga sau Budapesta. Această dinamică, coroborată cu o încetinire globală a creşterii veniturilor brandurilor de lux, indică atât provocările economice, cât şi oportunităţile pe care piaţa din Bucureşti le poate valorifica în următorii ani. Sunt deja dezvoltatori prezenţi pe piaţa locală care pariază pe creşterea interesului brandurilor de lux pentru România şi au în construcţie facilităţi de retail care se adresează acestui segment de piaţă.”, explică Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.
La nivel global, Via Montenapoleone din Milano, cu o chirie de 1.667 euro/mp/lună, a devenit cea mai scumpă destinaţie de retail din lume, detronând Fifth Avenue din New York (1.628 euro/mp/lună), schimbarea reflectând creşterea puternică a chiriei de pe artera din oraşul italian, care a depăşit 30% în ultimii doi ani, precum şi aprecierea monedei europene în raport cu dolarul american.
Schimbări au avut loc şi pe poziţia a treia în clasament, New Bond Street din Londra (1.434 euro/mp/lună) înlocuind Tsim Sha Tsui în Hong Kong (1.308 euro/mp/lună), care a căzut pe locul 4, în ciuda creşterii chiriilor din ultimul an.
Top cinci este completat de Avenue des Champs-Elysees din Paris, care şi-a menţinut poziţia cu o chirie de 1.043 euro/mp/lună.
Chiriile din cele 138 de pieţe analizate au înregistrat în medie aproape 6% peste nivelurile pre-pandemie.
Piaţa de retail a fost afectată de condiţiile economice care au rezultat din creşterea ratelor dobânzilor de referinţă în 2022 şi 2023, cu scopul de a combate inflaţia. Implicaţiile au fost creştere rapidă a costului vieţii, o încredere în scădere a consumatorilor şi o evoluţie economică lentă. Având în vedere aceste elemente, nu este surprinzător faptul că mărcile de lux au înregistrat o încetinire semnificativă a creşterii veniturilor de la aproximativ 15% în 2022 la 0-4% în exerciţiul financiar curent.
La nivel global, 57% (79) dintre locaţii au înregistrat o creşterea chiriilor în ultimul an, cu doar 14% (19) înregistrând o scădere, în timp ce în restul de 29% (40) chiriile nu s-au modificat.
Statele Unite ale Americii continuă să fie cea mai performantă regiune, propulsată de creşterea chiriilor cu aproape 11%. Spre comparaţie, creşterea costurilor de închiriere în Europa şi Asia Pacific a încetinit, înregistrând o creştere de 3,5%, respectiv 3,1%, în scădere faţă de 4,2%, respective 5,3%, cu un an înainte.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro