Ford ridica miza Craiova: investitii de 1,2 mld. euro
Ford Europa a majorat planul de investitii pentru uzina de la Craiova de la 675 de milioane de euro, la aproape 1,2 miliarde de euro, dintre care aproape 1 miliard de euro urmeaza sa fie investiti in intervalul 2010-2012.
"Pana in 2012 vom investi cele 675 mil. euro, plus cele 400 mil euro, care reprezinta imprumutul de la BEI", a spus Wolfgang Schneider, vicepresedintele Ford Europa pe probleme guvernamentale si de mediu. Sebastian Vladescu, Ministrul Finantelor Publice, Matthias Kollatz-Ahnen, vicepresedintele Bancii Europene pentru Investitii si Wolfgang Schneider, vicepresedintele Ford Europa pe probleme guvernamentale si de mediu, au semnat ieri un acord pentru un imprumut de 400 mil euro, destinat uzinei constructorului american de la Craiova, din care statul roman garanteaza 320 mil. euro.
"Noi vom atrage fondurile de 400 de milioane de euro in Romania incepand de astazi si in urmatorii ani, pe masura ce vom avea nevoie. Nu vor veni toti banii in acelasi timp, ci in mai multe transe. Noi vom determina cati bani vom avea nevoie in fiecare transa", a subliniat Schneider.
Banii primiti de la BEI vor fi utilizati in special pentru intrarea in fabricatie in acest an atat a unui nou model de clasa mica, dar si a unui nou motor pe benzina de generatie EcoBoost care va respecta normele de poluare Euro 5, fiind cel mai ecologic motor care va fi produs in Romania in acest an. In acelasi timp, modelul de clasa mica va fi proiectat pentru a respecta standardul maxim de cinci stele in normele de siguranta EuroNCAP, fata de trei stele in cazul modelelor Dacia fabricate la Mioveni.
Cititi mai multe pe www.zf.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro