Care este valoarea fuziunii dintre Alpha Bank România şi UniCredit Bank

Autor: Roxana Rosu Postat la 23 octombrie 2023 102 afişări

Care este valoarea fuziunii dintre Alpha Bank România şi UniCredit Bank

Grupul italian UniCredit a convenit condiţiile economice cheie pentru fuziunea UniCredit Bank Romania cu Alpha Bank România, grecii de la Alpha Services and Holdings urmând să primească 300 milioane euro şi 9,9% din noua entitate formată pe piata din România.

Componenta de numerar rămâne supusă ajustărilor post due diligence legate de calitatea activelor, dacă este cazul.

Noua bancă va fi a treia bancă ca mărime de pe piaţa locală, cu o cotă de piaţă combinată de 12% din punct de vedere total active, potrivit UniCredit.

„Aceasta este prima achiziţie pe care UniCredit o face în 15 ani, semnalând potenţialul inerent pe care noi, ca business, îl vedem în România şi în regiunea Europa Centrală şi de Est. Este semnificativă oportunitatea oferită de această fuziune nu doar clienţilor noştri, actuali şi viitori, ci şi angajaţilor ambelor instituţii. Sunt încântat că aceste două echipe se vor uni şi ştiu că vor lucra mai mult în sinergie decât ar fi fost posibil separat. Această achiziţie este o dovadă a angajamentului UniCredit faţă de creşterea calităţii şi a excelenţei fabricilor noastre de produse, ca să nu mai vorbim de transformarea prin care UniCredit a trecut în ultimii doi ani. A atrage un partener de acest calibru şi a conveni asupra unui angajament ca acesta ar fi fost de neconceput pentru vechiul UniCredit şi sunt încrezător că acesta este începutul unei poveşti de succes pentru această bancă din regiunea Europa Centrală si de Est”, a declarat Andrea Orcel, CEO UniCredit Group, citat de Ziarul Financiar.

Perfectarea tranzacţiei este aşteptată în 2024, sub rezerva finalizării unui proces de due diligence, a obţinerii aprobărilor corporative pentru fuziune şi a tuturor aprobărilor şi acordurilor de reglementare necesare, inclusiv în materie de concurenţă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fuziune,
alpha bank,
unicredit bank

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.