Care sunt alimentele pe care le mănâncă miliarde de oameni zilnic şi care ÎMBOLNĂVESC sau chiar ucid

Autor: Andra Stroe Postat la 23 septembrie 2019 6236 afişări

Care sunt alimentele pe care le mănâncă miliarde de oameni zilnic şi care ÎMBOLNĂVESC sau chiar ucid

Nu este niciun secret că mâncarea prăjită nu este sănătoasă. Dar un nou studiu publicat în The BMJ detaliază exact modul în care consumul alimentelor prăjite vă poate afecta sănătatea în timp - şi care au cel mai puternic impact. „Oamenii ştiu că mâncarea prăjită poate avea rezultate negative asupra sănătăţii, dar există foarte puţine dovezi ştiinţifice care să demonstreze care sunt rezultatele adverse pe termen lung pentru consumul de alimente prăjite”, spune Dr. Wei Bao, profesor asistent de epidemiologie la Universitatea din Iowa şi co-autor al studiului, citat de Time.

Cercetătorii au analizat timp de aproximativ 20 de ani aproape 107.000 de femei în vârstă din SUA, cu vârste cuprinse între 50 şi 79 de ani. Toate femeile care au făcut parte din studiu au completat un chestionar detaliat despre obiceiurile alimentare din anii ’90. Sănătatea lor a fost urmărită de cercetători până în 2017, iar în acea perioadă au murit peste 31.500 de persoane.

Persoanele care au raportat că mănâncă cel puţin o porţie de mâncare prăjită pe zi au prezentat un risc cu aproximativ 8% mai mare de a muri mai devreme, în comparaţie cu femeile care au spus că nu au mâncat niciuna, potrivit studiului. Au înregistrat, de asemenea, un risc cu 8% mai mare de a muri în special din cauza bolilor cardiovasculare.

Puiul şi peştele prăjit au fost mai puternic legate de moartea timpurie decât alte alimente prăjite, pe care cercetătorii le-au grupat într-o categorie diversă, inclusiv cartofi prăjiţi, chipsurile şi alte gustări. Bao spune că acest lucru se poate datora faptului că oamenii consumă pur şi simplu mai mult pui prăjit sau peşte, sau diferenţelor în modul în care sunt preparate acele alimente. De exemplu, multe restaurante reutilizează uleiul atunci când gătesc alimente precum puiul prăjit.

Totuşi, această constatare nu elimină cartofii prăjiţi. Întrucât au fost incluşi în grupul divers, cercetătorii nu au putut să analizeze în mod special modul în care cartofii prăjiţi au afectat în mod individual sănătatea - şi este posibil ca riscurile să fie mai mari. Cercetările anterioare au conectat consumul cartofilor prăjiţi cu cancerul şi cu un risc mai mare de mortalitate.

Şi, chiar dacă studiul a fost efectuat pe o anumită categorite de vârstă în rândul femeilor, cercetătorii nu exclud posibilitatea ca efectele să fie similare în rândul altor persoane. „Nu am avut niciun motiv pentru care să credem că efectele diferă în funcţie de vârstă sau chiar de sex. Bănuiesc că asocierile pot fi valabile şi în randul femeilor mai tinere sau chiar în rândul bărbaţilor”, spune Bao.

Multe alte studii au legat alimentele prăjite cu probleme de sănătate, inclusiv obezitatea, diabetul de tip 2 şi bolile de inimă, dar cercetătorii estimează că aproape 40% dintre americani mănâncă în continuare fast-food în fiecare zi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
alimente,
studiu,
sanatate

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.