Casa Unirea trebuie să-şi recupereze banii - Ministrul Barbu despre prejudiciul de 40 milioane lei
În contextul percheziţiilor efectuate miercuri de DNA în dosarul „Casa Unirea”, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a oferit detalii după şedinţa de Guvern. „Am decis să trimit Corpul de Control în verificare, deoarece erau sume alocate de peste 50 de milioane de lei, neîncasate.”
Percheziţiile au avut loc în 11 judeţe şi au vizat atât persoane fizice, cât şi juridice, fiind estimate prejudicii de 40 milioane lei. „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, în perioada 2023-2024” a informat DNA.
Casa Unirea, înfiinţată în 2018 cu scopul de a valorifica producţia agricolă naţională, a fost subiectul unui control care a scos la iveală facturi neîncasate în valoare de aproximativ 53 milioane lei. Din totalul mărfurilor facturate pe parcursul anului 2023, Casa Unirea a reuşit să încaseze doar 26,6 milioane lei până la data de 10 ianuarie 2024.
Ministrul a subliniat că „îmi doresc ca banii publici să se cheltuie eficient” şi că speră ca organele de cercetare penală să îşi facă treaba.
El a menţionat că detaliile sunt în curs de anchetă şi că Ministerul Agriculturii va colabora cu autorităţile competente pentru recuperarea sumelor datorate.
Activitatea Casei Unirea a fost reluată în octombrie 2022, după o întrerupere de trei ani, iar obiectivul iniţial era deschiderea unui lanţ de magazine cu produse româneşti. Cu toate acestea, până acum au fost deschise doar două magazine.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro