​Castelul de Lut Valea Zânelor şi-a închis porţile pentru vizitatori după aproape zece ani, urmând să se redeschidă ca hotel

Autor: Miruna Diaconu Postat la 17 decembrie 2024 24 afişări

​Castelul de Lut Valea Zânelor şi-a închis porţile pentru vizitatori după aproape zece ani, urmând să se redeschidă ca hotel
Castelul de Lut Valea Zânelor, pornit în 2014, şi-a închis porţile pentru vizitatori după aproape un deceniu, însă proiectul se transformă într-o unitate de cazare, aşa cum erau planurile încă de la început, spune Răzvan Vasile, fondatorul Castelului de Lut Valea Zânelor.

El menţionează că nu ştie clar când va fi deschis hotelul şi urmează să primească toate autorizaţiile necesare.

„Momentan, nu ştim nici noi, suntem la partea de autorizaţie. Vomd eschide în curând partea de restaurant şi vom primi oaspeţi doar cu rezervare, iar apoi să deschidem partea de cazare”, spune pentru ZF Răzvan Vasile.

Planurile privind deschiderea unui hotel existau încă de la construirea clădirii. Într-un interviu acordat Ziarului Financiar în 2020, antreprenorul spunea că următorul an estima deschiderea hotelului. Totuşi, lucrările s-au lungit mai mult decât estimările iniţiale pentru că a durat mult amenajarea spaţiilor interioare ale clădirii, multe dintre obiectele de mobilier fiind realizate de meşterii populari.

Proiectul Castelului de Lut Valea Zânelor a început în momentul în care Răzvan Vasile şi soţia sa Gabriela au început să caute un loc departe de agitaţia oraşului, astfel încât să îşi poată construi o pensiune ca alternativă la viaţa din Bucureşti.

După mulţi ani de lucrat în publicitate în Bucureşti, Răzvan Vasile a găsit în 2006 terenul pe care se află acum Castelul de Lut, şi a luat decizia să îl cumpere, iar opt ani mai târziu a început construcţia hotelului.

Totuşi, găsirea terenului a durat aproape un an pentru că antreprenorul îşi dorea ca acesta să fie mare, cu deschidere la un râu şi privelişte către munţi.

Complexul format din castel, viitorul restaurant şi celelalte spaţii amenajate se întinde pe o suprafaţă de 7.600 de metri pătraţi, fiind amplasat la jumătate distanţei dintre Făgăraş şi Sibiu.​​

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
castel,
hotel,
inchidere,
porti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.