Cât de eficiente sunt măştile chirurgicale, ne protejeaza sau nu de gripă sau coronavirus ?
O mască chirurgicală obişnuită nu poate să îi protejeze pe utilizatorii acesteia de răspândirea unui virus, potrivit articolelor publicate în presa internaţională. Dr. William Schaffner, un specialist de la Universitatea Vanderbilt din Tennessee, Statele Unite, a subliniat acest aspect într-un interviu pentru livescience.com.
Potrivit lui, un alt tip de mască, mai complexă, cunoscută drept masca de praf de unică folosinţă N95 cu supapă, realizată dintr-un material mai special, este mai utilă în astfel de situaţii.
Masca N95 de unică folosinţă este mai groasă decât o mască chirurgicală obişnuită, dar Schaffner nu recomandă deocamdată folosirea ei de către publicul larg. Motivul invocat de el se leagă de faptul că este destul de greu să porţi o astfel de mască, „Este mai dificil să respiri printr-un material mai gros precum cel din care este alcătuită această mască. Trebuie să munceşti ca să inspiri şi ca să expiri. Este puţin claustrofobic. În interiorul măştii este umed şi cald”, a spus Schaffner.
„Eu personal le pot purta atunci când este nevoie timp de o jumătate de oră. Apoi trebuie să mă eliberez, să respir adânc şi abia apoi să o pun din nou”, a adăugat el. De asemenea, chiar dacă este posibilă achiziţia online a unei astfel de măşti, el nu îi sfătuieşte pe oameni să facă acest lucru. „Chiar dacă nu există o criză de astfel de măşti acum, ar putea fi dacă prea multă lume cumpără una în mod nenecesar”, a spus el în articolul publicat de livescience.com.
Măştile chirurgicile sunt create pentru chirurgi, fiindcă aceste produse fac treabă bună în ceea ce priveşte păstrarea elementelor patogene din nasul şi gura medicului din câmpul respiratoriu, a spus el. În unele ţări asiatice, precum China şi Japonia, nu este neoobişnuit ca oamenii să poarte măşti chirurgicale în public pentru a se proteja de poluare şi agenţi patogeni.
Pe de altă parte însă, acele măşti nu ajută prea mult în contextul unui virus. „Aceste măşti nu sunt create pentru a păstra în afară particulele virale. „Nu sunt utile împotriva virusurilor şi nu sunt suficient de strânse pe faţa voastră astfel încât să asigure protecţie”, a spus el. Medicul a mai precizat că anumiţi oameni folosesc măşti chirurgicale când sunt ei înşişi bolnavi. „Când eşti bolnav, cel mai bine este să nu mergi în locuri publice. Acela este momentul să stai acasă”, a spus Schaffner.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro