„La Ziarul Financiar am trăit şi experimentat în cinci ani şi jumătate, cât alţii în 50 de ani. Am prins cea mai puternică creştere economică a României, dar şi criza care a întors pe dos economia locală şi toată industria media. Pentru un absolvent de jurnalism care a început să lucreze la 19 ani, Ziarul Financiar a fost în aceeaşi măsură o şcoală de business şi o lecţie de creare de conţinut media top quality.

Experienţele pe care le-am trăit ca jurnalist de business m-au făcut să înţeleg ce înseamnă curajul de a discuta cu antreprenori şi cu oficiali influenţi, ce înseamnă să faci o documentare bună pentru a pune întrebările potrivite şi să mă bucur că pot participa la etape importante din dezvoltarea României. Pe lângă momentele serioase sau conferinţele clasice, au fost şi situaţii amuzante, desprinse din specificul mioritic. ”Chief, asta e farmecul. România e unică şi nu ai cum să te plictiseşti. De ce crezi că vin şi rămân atâţia investitori străini? Pentru că aici totul e dinamic”, îmi spunea mereu Fini (Cristian Hostiuc). Şi aşa a fost. Nu m-am plictisit niciodată (nici nu aveam timp J), pentru că foarte rar ştiam ce urma să se întâmple din momentul în care plecam de acasă. Să vă spun câteva exemple.

Eram responsabil de domeniile infrastructură şi transport (într-o vreme când încă se construiau autostrăzi) şi am avut ocazia să particip la unele inspecţii memorabile pe şantiere. Cu unul dintre miniştrii transporturilor am mers cu trenul până la Cluj în timp ce ne cânta la chitară, altul a vrut să verifice nişte fisuri la un pasaj şi a intrat cu pantofii lui cu piele întoarsă în noroi, în timp ce era înconjurat de o turmă de porci care venise să-i inspecteze încălţămintea. Un prim-ministru ameninţa constructorii că va verifica o lucrare punând o cană de apă pe bordul maşinii, iar când a fost gata lucrarea şi a văzut cât de prost a fost executată, a renunţat la idee. O altă deplasare cu trenul pentru a vedea un şantier de autostradă era cât pe ce să fie un eşec pentru că jurnaliştii nu se mai trezeau şi trenul a fost nevoit să fie tras în triaj. La întoarcerea de pe şantier a avut loc un meci de ping-pong între angajaţii CFR şi jurnalişti, în urma căruia angajaţii CFR au pierdut mai multe borcane cu murături.

După experienţa ZF, m-am angajat la producătorul de ciment Holcim şi am lucrat în comunicare şi marketing. Vizitele la şantiere au continuat, dar au fost lipsite de sarea şi piperul date de autorităţi.

Am fost martorul unor momente cheie pentru economia românească, în care adrenalina ne ţinea în priză chiar şi când afară erau sub zero grade. Unul dintre ele, în 2005, când împreună cu două colege, îngheţam în faţa Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AVAS) aşteptând să fie depuse ofertele pentru preluarea Băncii Comerciale Române. O zi întreagă am alergat după maşinile cu oferte încercând să prindem o declaraţie. Din păcate, fără succes. Chiar şi aşa, reportajul a fost plin de suspans pentru că ofertele au venit chiar şi în ultimul minut. A fost o lungă controversă legată de ora la care a fost înscrisă ultima ofertă, care s-a lămurit după ce reprezentanţii AVAS au anunţat că ceasul din holul instituţiei era cu câteva minute înainte. N-am să uit niciodată ceaiul cald şi bomboanele oferite de angajaţii AVAS, care ne vedeau cum tremuram afară. Şi nu am să uit nici faptul că banii din privatizările din 2005-2007 urmau să fie investiţi în infrastructură şi, ca prin miracol, au dispărut fără să mai ştie nimeni urma lor.

Şi cum nimic nu este întâmplător, iată că 13 ani mai târziu de la cea mai importantă privatizare, am ajuns să ocup funcţia de Public Affairs Manager la BCR şi să sprijin eforturile de a crea o Românie în care oamenii să aibă mai multă încredere în forţele proprii.”