În Bulgaria rurală moartea şi degradarea sunt omniprezente. În sate, chiar şi în cele din apropierea marilor oraşe, şiruri întregi de case stau părăsite de-a lungul străzii principale. Obloane trase, lacăte la uşi, perdele în geam, în cazurile fericite. Altfel, locuinţe în paragină, gata să se prăbuşească, camere devastate, grădini năpădite de bălării şi copaci invazivi. Hameiul sălbatic sufocă pomii fructiferi. În Bulgaria rurală, mor până şi bisericile.

Mor şi cimitirele – nu mai există morţi care să fie îngropaţi. Satele au fost pline de viaţă odată, mărturie stau pieţele lor mari şi deschise, flancate cu magazine mixte – acum pustii –, căminele culturale şi impozantele clădiri administrative. Oamenii satului sunt doar amintiri, ce te ţintuiesc cu privirea de peste tot, de pe afişele comemorative lipite pe panouri, pe uşi, pe garduri, pe geamurile fostelor magazine, pe stâlpi, prin staţiile de autobuz.

Cei câţiva săteni rămaşi îşi fac de lucru pe la câmp, pe la câte vreo Lada antică, dar încă funcţională, iar când nu au de lucru te privesc curios, pe tine, un străin, din cârciuma sărăcăcioasă ce ţine loc de inima satului.

Devin prietenoşi când te prinzi la joacă cu pisicile care au luat locul oamenilor. Pisicile sunt omniprezente, la fel ca afişele cu feţele morţilor. Noaptea se aud din toate părţile şacalii, făpturi ale singurătăţii, temătoare de oameni. Drumurile pustii, liniştea din sate şi livezile devenite păduri le permit să se apropie. Aceste lucruri se văd foarte bine de pe bicicletă.

Aşa le-am văzut şi eu. Drumurile pustii dintre satele pustii, şoselele naţionale slab circulate, dar bune, fac din Bulgaria un paradis pentru biciclişti, iar de pe bicicletă poţi înţelege cel mai bine o naţiune: îi respiri aerul, îi simţi mirosurile, căldura sau frigul, traficul, îi saluţi oamenii. Poţi opri la fiecare cârciumă din fiecare sat.

Acolo afli, spre exemplu, că România este mai bogată, sau cel puţin mai scumpă decât Bulgaria – aceasta este impresia bulgarilor (cel puţin la nivel de preţul berii, satele româneşti şi cele bulgăreşti se aliniază perfect). Dar afli acest lucru într-o limbă internaţională constând din gesturi, cuvinte în bulgăreşte învăţate din programele de desenele animate bulgăreşti interceptate în vremurile comuniste, germane, spaniole şi în cel mai rău caz ruseşti.

Partea cu rusa este de înţeles. Bătrânul Jivkov a fost loial URSS-ului până la moartea imperiului, iar rusa a fost predată intens în şcoli. Tablouri cu fostul dictator încă mai pot fi văzute în cârciumile cu stil. Iar partea cu germano-spaniolo-italiano-olandeza spune totul despre prezentul şi viitorul  Bulgariei.

Bulgaria a pierdut o cincime din populaţie din 1990 încoace. Oamenii, mai ales tinerii, au plecat din ţară, alungaţi de sărăcie, pentru a găsi un trai mai bun în alte colţuri ale Europei. Aderarea la Uniunea Europeană, unde forţa de muncă se mişcă liberă, a accelerat depopularea.

ONU estimează că populaţia Bulgariei se va reduce de la 7,2 milioane de persoane, cât sunt în prezent, la 5,2 milioane până în 2050, ceea ce face ca Bulgaria să fie naţiunea care se micşorează cel mai rapid din lume. Catastrofa demografică este concentrată în zona rurală. Oraşele mici se micşorează cam cu 2.000 de persoane în fiecare an. Sunt sate care n-au mai văzut un nou-născut de două decenii. Un mit local spune că mai mulţi bulgari trăiesc în afara ţării decât în Bulgaria, cel mai sărac stat din UE. 

Bulgaria a „donat” forţă de muncă în valoare de 40 de miliarde de leva Uniunii Europene, a calculat profesorul Boian Durankev. Comentariile sale au fost publicate de Novinite. O leva face cam o jumătate de euro. Leva este ancorată de moneda unică europeană încă de la introducerea acesteia, în 1999, pentru evitarea colapsurilor valutare, iar Bulgaria este un exemplu de cumpătare bugetară.

Are şi ratinguri bune, superioare celor ale României. Însă acest lucru nu le este de folos oamenilor. Profesorul a precizat că ţările importante din Uniune sunt interesate să extragă personal din Bulgaria, dar şi din România şi celelalte ţări est-europene. El a explicat că este necesar ca ţările în cauză să solicite despăgubiri de la UE, iar cu aceşti bani să se creeze condiţiile care să-i încurajeze pe oameni să rămână să muncească în propriile ţări.

„Aceasta ar însemna investiţii mult mai mari din fonduri europene în aceste economii. În al doilea rând, ar trebui un al 13-lea salariu sau o a 13-a pensie pentru toată lumea şi, de asemenea, o ridicare mult mai accelerată a salariului minim şi, treptat, a salariului mediu. Nu este nimic rău în a avea un salariu minim european comun“, apreciază profesorul Boian Durankev.

Însă, după cum spunea Cicero, „Ubi bene, ibi patria”, unde-i bine, acolo este patria. Lipsa banilor este doar un element al ecuaţiei catastrofei demografice bulgare. Bulgaria este percepută ca fiind una dintre cele mai corupte ţări din UE, iar corupţia înrădăcinată adânc în societate şi devenită un mod de viaţă denotă un deficit de civilizaţie. Suspiciunea faţă de străini este un simptom al acestui deficit de civilizaţie.

Guvernul de la Sofia nu ţine o evidenţă strictă a celor care pleacă să muncească în străinătate, însă unii ecomomişti, printre care Ţvetan Davidkov, estimează că cel puţin 60.000 de bulgari îşi părăsesc ţara în fiecare an. Şi chiar şi această estimare s-ar putea să fie optimistă, având în vedere că doar Germania, cea mai mare economie europeană, a primit în 2017 circa 30.000 de noi rezidenţi bulgari. Acolo, în 2006, anul de dinaintea intrării Bulgariei în UE, au venit doar 8.000 de bulgari. În anul următor, numărul a sărit la 20.000. O localitate întreagă s-a mutat în Germania.

„Prognozele privind populaţia nu sunt optimiste, iar acest lucru este o mare problemă pentru noi”, spune pentru BBC Davidkov, profesor la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Sofia. Hemoragia de talente, continuă el, afectează toate sectoarele economiei deoarece majoritatea bulgarilor, de la doctori la muncitori în construcţii, cred că afară îi aşteaptă oportunităţi mai bune.

Şi alte ţări est-europene suferă de o astfel de hemoragie de capital uman, inclusiv România. Însă în Bulgaria boala este deja cronică. Periferiile oraşelor mai mari sau mai mici din România se extind, apar cartiere noi, se construieşte, iar acest boom alimentează o întreagă industrie. Tineri care au plecat să lucreze în străinătate se întorc şi îşi fac familii, îşi cheltuiesc banii pe locuinţe şi maşini. În Bulgaria, odată ieşit din oraşe te întâmpină deşertul uman.

Veliko Tîrnovo este un bun exemplu. Este un oraş istoric, frumos, plin de viaţă şi de oameni, înconjurat de frumuseţi naturale deosebite. Drumurile care ies din oraş sunt bune, dar nu duc nicăieri. Satele pustii te întâmpină de la nici 5 kilometri de ieşiri. Există şi câteva oaze de viaţă rurală în regiune: canionul şi satul Emen, frumosul sat tradiţional Bojenţite sau canionul şi cascada de la Hotniţa. Deşi ruina este încă prezentă, muzica pulsează, miroase a mâncare, maşini şi motoare urlă turate, iar copiii se aleargă şi râd. Dar mulţi dintre ei sunt români. Înjurăturile tradiţionale ale părinţilor îi dau de gol. Liniştea şi dezolarea Bulgariei rurale au farmecul lor.

Sunt chiar atrăgătoare pentru unii. La intarea în Gorsko Kalugerovo (sau la ieşire), un scoţian şi-a instalat într-o gospodărie locală o minibrutărie, cu pâini şi pâinişoare şi prăjituri de tot felul făcute de el. Serveşte clienţilor mâncare caldă doar duminica, în rest stă pe terasa luată în primire de vreo 15 pisici la discuţii cu clienţii şi trecătorii. Oamenii îl ştiu şi-i apreciază produsele.

Vestea locului s-a dus din vorbă în vorbă. Străinii vin şi opresc, cumpără şi discută înconjuraţi de pisici, încântaţi că engleza lor poate fi înţeleasă de cineva. Vin şi bulgari. Coşurile cu produse se golesc rapid, însă scoţianul se ţine de principiul lui, de a nu găti în fiecare zi. Banii astfel obţinuţi îi ajung să-şi plătească taxele şi să-şi hrănească pisicile.