Câţi bani poate câştiga un YouTuber cu peste un milion de abonaţi. Creatorii de conţinut renumiţi pot strânge averi de milioane de dolari
Depăşirea pragului de 1 milion de abonaţi pe YouTube este o piatră de hotar uriaşă şi, în termeni practici, reprezintă adesea posibilitatea unui cretor de a-şi câştiga integral existenţa din conţinutul urcat pe platformă.
Potrivit Business Insider, creatorii de pe YouTube câştigă bani în mai multe moduri, dar banii din reclamele care rulează în videoclipuri constituie, de obicei, cea mai mare parte din veniturile lor. YouTuberul Andrei Jikh a câştigat 1,6 milioane de dolari din venituri din reclame în mai puţin de trei ani, a declarat el pentru Insider în 2021, când avea 1,7 milioane de abonaţi.
Un alt YouTuber, Tiffany Ma, creatoare axată pe lifestyle, câştigă până la 11.500 de dolari pe lună din reclamele ataşate videoclipurilor sale, a declarat ea pentru Insider în 2021.
Pentru a începe să câştige bani direct de pe YouTube, creatorii trebuie să aibă cel puţin 1.000 de abonaţi şi 4.000 de ore de vizionare în ultimul an. Odată ce ating acest prag, ei pot aplica pentru Programul de parteneriat al YouTube, care le permite să înceapă să îşi monetizeze canalele prin reclame şi abonamente. Pentru fiecare 1.000 de vizualizări înregistrate din reclame, agenţii de publicitate plătesc o anumită rată către YouTube. YouTube preia 45% din venituri, iar creatorul primeşte restul.
Doi parametri cheie pentru a câştiga bani pe YouTube sunt rata CPM, sau câţi bani plătesc agenţii de publicitate către YouTube pentru fiecare 1.000 de vizualizări înregistrate din reclame, şi rata RPM, care reprezintă cât de multe venituri obţine un creator la fiecare 1.000 de vizualizări video după ce YouTube îşi ia partea.
Unele subiecte, cum ar fi finanţele personale şi afacerile, pot creşte rata de publicitate a unui creator prin atragerea unor agenţi de publicitate profitabili.
Dar, în timp ce conţinutul de lifestyle al lui Ma face mai puţini bani, ea a perfecţionat o strategie pentru a maximiza veniturile.
"Pentru a-ţi optimiza cu adevărat audienţa, cred că YouTuberii ar trebui să pună cu siguranţă trei sau patru reclame în cadrul unui videoclip", a spus Ma.
Banii obţinuţi direct de pe YouTube reprezintă un pilon cheie al veniturilor multor creatori.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro