Cazul NTT Data este izolat sau se extinde în toată piaţa? Piaţa de IT a devenit mult mai prudentă, sunt companii care au îngheţat angajările şi chiar fac restructurări, salariile nu mai cresc atât de spectaculos, dar nu se pune problema unei căderi a pieţei şi nici nu vom vedea IT-işti la coadă la agenţiile de şomaj

Autor: Cristian Hostiuc Postat la 18 martie 2024 64 afişări

Cazul NTT Data este izolat sau se extinde în toată piaţa? Piaţa de IT a devenit mult mai prudentă, sunt companii care au îngheţat angajările şi chiar fac restructurări, salariile nu mai cresc atât de spectaculos, dar nu se pune problema unei căderi a pieţei şi nici nu vom vedea IT-işti la coadă la agenţiile de şomaj

La concurenţă cu cine va fi candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, subiectele legate de ce se întâmplă pe piaţa de IT de la noi au început să-şi facă loc în topul news-urilor.

De peste un an, piaţa de IT de la noi dar şi din lume şi-a redus creşterea spectaculoasă şi susţinută. Din cauza restucturărilor începute în America în trimestrul patru din 2022, care s-au extins în întreaga lume, piaţa românească de IT, care este în cea mai mare parte lohn în IT, adică IT-iştii noştri lucrează pentru proiectele altora, a început să se răcească. Companiile din domeniu, multinaţionale şi locale, s-au trezit cu scăderea numărului de proiecte, cu reducerea comenzilor, cu tăierea contractelor, iar în acest fel orele IT-iştilor nu s-au mai acoperit aşa de uşor.

Spre surprinderea tuturor, în special a IT-iştilor, dintr-odată au început să se reducă angajările, salariile nu au mai crescut atât de spectaculos, numărul posturilor disponibile s-a redus, companiile au început să se uite la ce fac toţi IT-iştii pe care îi plătesc, dacă au comenzi pentru ei sau nu.

Schimbările globale în anumite industrii - auto, de exemplu - au început să afecteze piata de IT.

Cazul NTT Data de la Cluj a trimis o undă de şoc în toată piaţa românească pentru faptul că subiectul restructurărilor de acolo a devenit vizibil.

Înainte de NTT Data au mai fost companii, multinaţionale care au început să facă restructurări, care au îngheţat angajările, care au lăsat IT-işti să plece pentru că nu mai aveau ce să le dea de lucru, dar fără ca aceste situaţii să fie atât de vizibile.

Este cazul NTT Data un caz izolat, sau se extinde în toată piaţa?

Piaţa de IT este mult mai prudentă acum, companiile sunt mult mai prudente, nu se mai angajează ca înainte şi chiar s-au îngheţat angajările, salariile nu mai cresc ca în anii trecuţi, dar nu este vorba despre restructurări majore în acest sector, nu o să vedem cozi de IT-işti la agenţiile de şomaj, a spus la ZF Live Oana Botolan, managing partner la CTeam Group, o firmă de recrutare care operează şi pe piaţa de IT.

“Dacă înainte aveam zece poziţii deschise, acum am numai două-trei, cererea de IT-işti a scăzut, dar nu este vorba despre o scădere a pieţei.” Există în continuare cerere pentru IT-işti buni, a menţionat ea. “Îi aşteptăm la noi pe cei care spun că nu-şi găsesc de lucru.”

Pe piaţă dispar anumite proiecte dar apar altele noi, sunt companii care fac restructurări, dar sunt altele care fac angajări. Este adevărat că salariile pot fi diferite.

Acum, având în vedere condiţiile din piaţă, IT-iştii nu mai pleacă aşa de uşor de la o companie la alta, preferă siguranţa companiei la care lucrează şi pe care o ştiu.

De partea cealaltă, companiile nu mai plusează la salarii, nu mai există creşteri spectaculoase de salarii de 20-30%, dar există în continuare creşteri salariale de 8-10% pentru anumite poziţii, a menţionat Oana Botolan.

IT-iştii continuă să ceară salarii mai mari, dar nu înţeleg că piaţa s-a schimbat şi companiile nu mai aruncă cu bani, ci dimpotrivă, trebuie să taie bugetele salariale

Piaţa de IT a devenit mult mai prudentă, sunt companii care au îngheţat angajările şi chiar fac restructurări, salariile nu mai cresc atât de spectaculos, dar nu se pune problema unei căderi a pieţei şi nici nu vom vedea IT-işti la coadă la agenţiile de şomaj

Încetinirea pieţei de IT se vede şi în datele statistice legate de salarii, dar nu este vorba de vreo scădere nominală, ci doar de o reducere a ritmului de creştere.

Dacă înainte companiile trebuiau să angajeze cât mai repede IT-işti pentru a ocupa poziţiile în organigramă fără o analiză în detaliu de experienţă şi ce ştie să facă pentru cei 1.500-2.000 de euro ceruţi, acum companiile îşi permit să facă analize tehnice mult mai amănunţite referitoare la IT-iştii pe care îi angajează.  

Îngheţarea salariilor şi a poziţiilor înseamnă o reducere a flexibilităţii pachetelor salariale. Companiile nu mai ies din bugetele stabilite chiar atât de uşor.

Se cheamă rightsizing. Un trend care a pornit din America şi începe să bată discret şi la uşa companiilor de pe piaţa românească: salariile oferite pentru middle şi top management încep să se mai reducă, bonusurile sunt mai rare, iar organigramele intră într-un proces de ajustare

Prudenţa va fi cuvântul de ordine în acest an şi poate în următorii ani pe piaţa de IT, dar, cel puţin acum, nu se pune problema unei căderi a acestei pieţe, într-o lume care se duce tot mai mult către digitalizare şi care are nevoie de IT-işti pentru a susţine tot acest proces.

Dar nimeni nu va mai arunca atât de uşor cu banii.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.