Craciun fericit!

Ce a răspuns Monetăria de stat franceză olimpicului care s-a plâns de calitatea medaliei de bronz

Autor: Rafael Hekman Postat la 10 august 2024 121 afişări

Ce a răspuns Monetăria de stat franceză olimpicului care s-a plâns de calitatea medaliei de bronz

Skateboarderul american Nyjah Huston a a atras atenţia zilele trecute că medalia sa olimpică din bronz era deja oxidată şi ciobită. Înotătorul francez Maxime Grousset a confirmat că medaliile de bronz se deteriorează rapid. Monnaie de Paris a dat explicaţii pentru francezii de la TF1info.

„Aceste medalii olimpice sunt grozave când sunt noi, dar după ce le-am purtat o vreme, cu un pic de transpiraţie pe piele (...), se pare că nu sunt de o calitate atât de bună pe cât ai crede", a ironizat Nyjah Hustonmedaliile într-un videoclip. Pe reţelele de socializare, americanul, medaliat cu bronz în proba olimpică de street skateboarding, şi-a filmat medalia, deja „deteriorată" şi „ciobită" la zece zile după eveniment, pentru fanii săi.

„Paris 2024 a fost informat cu privire la contul de pe reţelele de socializare al unui sportiv a cărui medalie a fost deteriorată la câteva zile după ce a fost acordată", a declarat Monnaie de Paris (monetăria de stat a Franţei) pentru TF1info.

Instituţia, care a fabricat toate medaliile pentru Jocurile Olimpice de la Paris, spune că este "în contact strâns" cu organizaţia Jocurilor Olimpice 2024 şi cu Comitetul Olimpic al SUA "pentru a evalua medalia în cauză pentru a înţelege circumstanţele şi cauza acestei deteriorări".

După Nyjah Huston, un alt medaliat cu bronz a declarat că a observat o deteriorare rapidă a preţiosului său trofeu: „Bronzurile, se fărâmiţează până la moarte", a glumit înotătorul Maxime Grousset, membru al echipei masculine de ştafetă a Franţei. „Arată ca şi cum ar fi uzat, puţin oxidat", a spus francezul despre propria sa medalie.

„Medaliile sunt cele mai râvnite obiecte ale Jocurilor şi cele mai preţioase pentru sportivi. Medaliile deteriorate vor fi înlocuite sistematic de Monnaie de Paris şi gravate identic", promite instituţia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
medalie,
paris 2024,
monetărie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.