Ce este Autoritatea pentru Digitalizarea României, noua instituţie care va activa din ianuarie şi va administra fonduri UE de cel puţin 2 miliarde de euro

Autor: Laura Albu Postat la 06 ianuarie 2020 861 afişări

Ce este Autoritatea pentru Digitalizarea României, noua instituţie care va activa din ianuarie şi va administra fonduri UE de cel puţin 2 miliarde de euro

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) va avea de gestionat cel puţin 2 miliarde de euro proveniţi din finanţare europeană. ADR va funcţiona după data de 30 ianuarie, când vor fi finalizate procedurile întemeierii acesteia, a explicat preşedintele Autorităţii, Sabin Sărmaş, pentru MEDIAFAX.

”Este Programul Operaţional Creştere Inteligentă şi Digitalizare, un program sectorial care are alocate 2 miliarde de euro. Uniunea Europeană va aloca pentru digitalizare în următorul exerciţiu financiar 7 miliarde de euro doar pentru România. Autoritatea va gestiona o parte din aceste sume, cel puţin cele 2 miliarde. Dar miza foarte mare în momentul de faţă, este o strategie în baza căreia să se cheltuiască aceşti bani, să se pună programul de finanţare care să servească atât instituţiile publice prin diferite programe în funcţie de nevoile pe care le vom extrage şi le vom pune în strategie, astfel încâr banii să fie cheltuiţi. Pentru că astăzi, marea problemă este că există o serie întreagă de programe propuse spre finanţare care nu reuşesc să atragă fonduri”, a precizat luni, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României, după dezbaterea publică în privinţa Hotărârii de Guvern pentru înfiinţarea companiei.

Autoritatea preia două departamente din fostul Minister al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, desfiinţat de guvernarea PNL.

„Din MCSI (Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale) momentan, Autoritatea pentru Digitalizarea României preia OISI care este Organizmul Intermediar pentru promovarea Societăţii Informaţionale şi care este organismul prin care noi luăm banii de la Uniunea Europeană, acesta este organismul care finanţează toate aceste proiecte, fie că ele sunt pe zona publică sau pe zona privată. Mai ia o echipă de asistenţă tehnică, acronimul este UIPOAT - Unitatea pentru Implementare proiecte POAT (Proiectul Operaţional Asistenţă Tehnică), această echipă au o deosebită importanţă în scrierea proiectelor pe fonduri europene. Practic o unitatea va scrie proiecte, cealaltă va reuşi să le finanţeze, sigur alături de alte departamente pe care le vom crea”, a mai explicat Sabin Sărmaş.

Termenul când ADR va funcţiona va fi după 30 ianuarie. „Autoritatea va funcţiona după data de 30 ianuarie, când vor fi finalizate toate procesurile. ADR a apărut întrucât Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în care a fost integrat fostul MCSI, nu a putut să îşi asume toate subiectele de comunicaţii, această autoritate copiază aceste responsabilităţi”, a adăugat preşedintele.

Autoritatea are prevăzuţi, în textul Hotărârii de Guvern, un număr de 35 de angajaţi, fapt pentru care participanţii la dezbatere au numit-o în mod peiorativ drept un „Chihuahua” al instituţiilor statului, după ce au afirmat despre MCSI că era văzut drept „cenuşăreasa ministerelor”. Preşedintele Autorităţii a asigurat că personalul va fi extins.

Luni, a avut loc la sediul Guvernului o dezbatere publică în vederea Hotărârii de Guvern prin care va fi înfiinţată Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
adr,
digitalizare,
fonduri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.