Pentru cei care nu au urmărit ecranizarea primei părţi a poveştii de Stephen King, e suficient să amintesc că rolul principal i-a revenit lui Jack Nicholson, iar regia a fost semnată de Stanley Kubrick. The Shining a fost un film extraordinar, care a scos în evidenţă atât imaginaţia lui King, cât şi capacitatea incredibilă a lui Nicholson de a se transforma.Deşi nu a fost recompensat cu prea multe premii, The Shining a fost primit extrem de bine de public, rămânând şi astăzi un film amintit des în timpul discuţiilor despre capodoperele cinematografice ale secolului trecut.

Doctor Sleep, ca o continuare a poveştii din The Shining, îl are în centru pe Danny, copilul ajuns acum la maturitate, dar traumatizat încă de evenimentele petrecute în hotelul Overlook; alegerea lui Ewan McGregor mi s-a părut una inspirată, pentru că e genul de actor capabil să genereze rapid o legătură cu publicul.

O bună parte a filmului reflectă lupta lui Danny cu demonii săi; facem cunoştinţă cu un personaj ce pare înfrânt, căzut în depresie, alcoolic şi cu mari probleme în ceea ce priveşte legăturile cu alţi oameni. După această lungă introducere, Danny o cunoaşte pe Abra Stone (interpretată excelent de Kyliegh Curran), o fetiţă care deţine şi ea abilităţile“ lui Danny.

De aici, filmul ia direcţia unei producţii horror, dar o face într-un mod cel puţin interesant, asumându-şi o serie de riscuri: spre exemplu, este unul dintre primele filme ale ultimelor decenii (mă refer, desigur, la producţii serioase, nu filme de categoria B) care prezintă destul de explicit violenţa împotriva copiilor.

Mai trebuie menţionat un lucru: chiar dacă regizorul Mike Flanagan nu şi-a propus să recreeze atmosfera indusă de Kubrick (ar fi fost o misiune aproape imposibilă), el reuşeşte să ţină spectatorii într-o tensiune constantă, aproape palpabilă – o replică demnă la filmul din 1980.

Notă: 8/10