Infractorii cibernetici fac rareori diferenţa între victime. Oricine poate fi ţinta unui atac, de la un simplu utilizator de servicii, până la însuşi furnizorul acelor servicii. În ultimii ani, tendinţa criminalilor informatici este să se concentreze pe entităţi cu venituri mari. Campaniile ransomware, unde atacatorii criptează datele victimei ca apoi să ceară răscumpărare pentru deblocarea sistemelor criptate, au mers cu paşi rapizi către această direcţie în ultimii ani şi au pus tunurile pe infrastructuri critice de anvergură globală.

În Uniunea Europeană, infrastructurile critice sunt definite ca fiind un element, sistem sau o parte componentă a acestuia, aflat pe teritoriul statelor membre, care este esenţial pentru menţinerea funcţiilor sociale vitale, a sănătăţii, siguranţei, securităţii, bunăstării sociale sau economice a persoanelor. Exemplele includ centralele termo-electrice, reţelele de telecomunicaţii, de transport, uzine şi fabrici sau spitale. Fireşte, perturbarea sau distrugerea acestor infrastructuri poate avea un impact major în plan economic-social, atât la nivel local, cât şi naţional sau chiar continental. De aceea, securitatea infrastructurilor critice devine imperativă pentru orice stat. Din ce în ce mai des, scăpările sunt la ordinea zilei.

Unul din cele mai devastatoare atacuri cibernetice din ultimii ani, epidemia WannaCry, a îngenuncheat NHS, sistemul naţional de sănătate al Marii Britanii. Tot WannaCry a oprit temporar producţia de autoturisme a grupului Dacia-Renault la uzina de la Mioveni, din judeţul Argeş. Următorul val ransomware câteva săptămâni mai târziu, GoldenEye, avea să îngheţe transporturile în Ucraina, dar şi operaţiunile companiei daneze de transport maritim Maersk. Pentru Maersk, pierderile suferite au fost de peste 300 de milioane de dolari. La nivel global, daunele totale ca urmare a numai acestor două atacuri au fost de ordinul miliardelor de dolari.

Ajungem în 2018, când operatorii unui alt ransomware virulent, GandCrab, şi-au concentrat eforturile pe organizaţii profitabile, miza fiind de până la 700.000 de dolari pentru fiecare server, în schimbul decriptării datelor. Tot o infecţie de tip ransomware a fost folosită şi în cel mai recent atac asupra unei infrastructuri critice, paralizarea producătorului de aluminiu şi furnizorului de energie electrică Norsk Hydro din Norvegia. Infecţia a făcut ravagii şi a forţat managementul să închidă unele fabrici, iar unii muncitorii s-au întors la pix şi hârtie că să continue operaţiunile. Compania a refuzat să plătească răscumpărarea cerută de atacatori şi a estimat daune de 40 de milioane de dolari la numai câteva zile după atac.

Lista atacurilor asupra infrastructurilor critice e lungă, însă majoritatea acestor incidente au un lucru în comun: pagube uriaşe rezultate din îngheţarea operaţiunilor, care se reflectă inclusiv în economia ţării. Specialiştii în securitate informatică se aşteaptă că aceste atacuri să crească în amploare în anii ce urmează deoarece infrastructurile critice la nivel global încă se bazează pe sisteme şi proceduri învechite.

Culmea, studiile confirmă că şi cei implicaţi în securizarea infrastructurilor naţionale se aşteaptă, mai devreme sau mai târziu, la un atac iminent din partea infractorilor cibernetici. Un studiu Bitdefender efectuat de Censuswide arată că 69% din departamentele IT suferă de o lipsă acută de profesionişti. Cei cu sisteme învechite de detecţie, prevenire şi remediere a atacurilor spun adeseori că sunt luaţi prin surprindere şi nu reacţionează la timp.

Atacatorii nu mizează însă doar pe spargerea sistemelor învechite. Aceleaşi studii arată că atacatorii contează şi pe lipsa de pregătire a angajaţilor să recunoască semnele unui atac – de exemplu atacurile de tip phishing care păcălesc victima să ofere date de acces la infrastructuri vitale.

Conform Serviciului Român de Informaţii, măsurile de securitate în infrastructuri naţionale trebuie să vizeze atât domeniul organizaţional – politici de securitate interne care includ instruirea personalului, cât şi domeniul securităţii fizice şi informatice – cele care formează infrastructura propriu-zisă.

Specialiştii de la Bitdefender recomandă dotarea infrastructurilor critice cu sisteme de securitate specializate, dar şi promovarea unei culturi de securitate la nivel organizaţional. Aceste sisteme trebuie să fie capabile să detecteze nu doar atacuri externe cu ameninţări informatice obişnuite, ci şi anomalii în traficul de date şi comportamentul riscant sau reaua intenţie din partea personalului.

Dacă vorbim de consecinţe, doi din zece directori de securitate IT chestionaţi de Bitdefender spun că cele mai grave efecte unui atac asupra unei infrastructuri critice ar fi pierderea de vieţi omeneşti. Câtă vreme multe dintre infrastructurile critice pot fi atacate cu ameninţări informatice finanţate de actori statali, 21% dintre specialiştii în securitate IT din companii se tem inclusiv de conflicte armate sau cibernetice între ţări. De aceea, putem anticipa ferm că interesele şi tensiunile economico-politice dintre state vor duce la creşterea în amploare a atacurilor asupra infrastructurilor critice, deci la o nouă cursă a înarmării. De data asta cu arme cibernetice.