Unii au râs, alţii au fost scandalizaţi, iar alţii au considerat că a fost decizia corectă. Indiferent de caz, realitatea este că Lagerfeld, dincolo de tragedia morţii sale, a fost ferit de luarea unei decizii complicate. Ce se întâmplă însă cu miliardarii care trebuie să lase averea celor din familie?

Afaceri de miliarde de lei, construite de antreprenori români, s-au risipit după dispariţia fondatorilor pentru că nu a avut cine să păstreze în viaţă afacerea.

Formarea de noi lideri din cadrul familiei este reţeta cu cele mai mari şanse de câştig, spunea George Butunoiu, managing partner al firmei de executive search George Butunoiu Ltd,

într-un interviu acordat anterior revistei Business MAGAZIN. Nu puţini sunt antreprenorii care îşi trimit copiii la studii şi apoi aceştia se implică în afaceri pentru a prelua – sau a se pregăti să preia – conducerea afacerilor.

Şi deşi sunt numeroase exemple pozitive în această direcţie – Alexandra Copos de Prada, care conduce afacerile Ana Pan, Ana Baking şi Ana Hotels, înfiinţate de George Copos, Radu Timiş Jr, care este directorul comercial al Cris-Tim, Daniela Bîzgan, care conduce Marelvi şi mulţi alţii –, există şi situaţii diametral opuse, care ies în evidenţă atunci când fondatorul unei afaceri dispare. Ce s-a întâmplat, prin urmare, cu afacerile sau averile lăsate de unii dintre antreprenorii care şi-au pus amprenta pe capitalismul românesc?

O moştenire controversată

Omul de afaceri Marcel Bărbuţ, fondatorul producătorului de materiale de construcţii AdePlast, a încetat din viaţă la începutul acestui an, la vârsta de 62 de ani, având o avere estimată la 55 de milioane de euro. Omul de afaceri a construit timp de două decenii afacerea AdePlast, cu unităţi de producţie în Roman,

Oradea şi Ploieşti. Unul dintre cei mai importanţi antreprenori din industria materialelor de construcţii, Bărbuţ a devenit acţionar al AdePlast în 1996, la circa doi ani de la înfiinţarea companiei, care a avut iniţial acţionariat austriac.

„Dacă nu poţi începe de unul singur, alege-ţi întotdeauna parteneri de încredere. Caută să fii mereu în control şi să ştii absolut tot ce se întâmplă în companie, de la primul până la ultimul angajat. Trebuie să urmăreşti tot ce se întâmplă, spunea Marcel Bărbuţ în 2015, într-un articol de copertă din Business MAGAZIN. „Bătălia există pe toate segmentele de piaţă, de aceea trebuie să îţi cunoşti bine competitorii şi să le ştii cifrele şi deciziile. Dacă un concurent face cu 10 angajaţi ceea ce tu faci cu 15, mai bine să nu te apuci.

Calculele trebuie făcute cât mai precis, iar atenţia la salarii trebuie să fie constantă. Dacă plăteşti un angajat cu mult mai mult decât nivelul pieţei, afacerea devine foarte complicată. Totul trebuie negociat foarte atent, de la finanţare până la furnizori şi salarii. Dacă ar fi să o iau de la capăt în condiţiile actuale, m-aş gândi de două ori dacă să încep sau nu.

Deşi luase iniţial decizia de a ceda controlul companiei, în 2016 antreprenorul a revenit la conducerea grupului AdePlast după numai un an, perioadă în care îl numise ca CEO pe Bogdan Pîrvu. Nu este însă un caz singular şi poate că aventurile riscante ale câtorva antreprenori joacă un rol esenţial în această preferinţă clară de a păstra frâiele companiei în propriiile mâini. „Am crezut că voi putea să formez un CEO pentru AdePlast, dar Bogdan Pîrvu nu a performat conform mandatului primit.

Voi forma ca CEO pe unul din băieţii mei“, spunea la acel moment Marcel Bărbuţ. În 2015, antreprenorul îl numea în funcţia de conducere pe Bogdan Pîrvu, care anterior deţinuse şefia diviziei de vopsele, una dintre cele trei ale grupului. Despre cei trei ani petrecuţi de Bogdan Pîrvu la conducerea diviziei de vopsele, Marcel Bărbuţ spunea că „a fost un mandat lung pentru mine“; niciun alt manager nu a avut un mandat întins pe parcursul mai multor ani. Antreprenorul povestea că decizia luată s-a bazat pe idei clare: „Un CEO îl eliberează pe proprietarul de business de multe operaţii executive – citirea, semnarea nenumăratelor contracte, conducerea operativă a nouă fabrici etc.

Altfel spus, probleme zilnice care mănâncă multe ore“. Ca urmare, antreprenorul declara că poate să vadă mai bine piaţa, mai cu seamă pentru că, spunea Bărbuţ, existau nenumărate oportunităţi de achiziţii, afaceri de cumpărat la preţuri bune. La finalul unui an, Bărbuţ a tras linie, a adunat şi a ajuns la concluzia că Bogdan Pîrvu nu a îndeplinit obiectivele; a reluat conducerea grupului, iar pe termen lung plănuia să-l formeze ca CEO pe unul dintre băieţii săi, implicaţi deja în afaceri.

La scurt timp după decesul lui Marcel Bărbuţ, mai multe publicaţii din România notau că omul de afaceri nu a încredinţat compania celor trei fii ai săi, Alexander Michael (29 de ani), Thomas (26 de ani) şi Marcel Jr (23 de ani), preferând să îl numească executor testamentar pe Daniel Stăncescu, CEO-ul AdePlast. Potrivit publicaţiilor respective, Stăncescu ar fi primit instrucţiuni ferme să vândă compania, pentru ca angajaţii să aibă un loc de muncă, şi să dea copiilor doar o parte din bani. Contactaţi de Business MAGAZIN, cei trei moştenitori nu au vrut să ofere declaraţii legate de informaţiile apărute în presă. Până în prezent, nu a intervenit nicio schimbare în structura administrativă a companiei.

„Existând deja un dosar penal în care se fac cercetări, nu pot comenta decât că am încredere în justiţie şi că toate eforturile mele următoare vor fi direcţionate spre restabilirea echilibrului în companie şi spre bunul mers al acesteia. Sunt în continuare CEO-ul şi preşedintele companiei şi doresc să-i asigur pe toţi partenerii AdePlast – colegi, salariaţi, clienţi, furnizori, finanţatori – că strategia imprimată de domnul Marcel Bărbuţ va fi implementată cu orice preţ”, a explicat Daniel Stăncescu pentru Libertatea, publicaţia care a publicat detalii despre conflictul dintre el şi cei trei fii ai lui Marcel Bărbuţ.

Mai mult scandal decât moştenire

Poate cea mai „controversată" moştenire este însă cea lăsată de omul de afaceri Dan Adamescu, decedat la începutul lui 2017, situaţie în care lupta pentru avere se dă între fosta soţie a miliardarului, Carmen, şi Alexander, unul dintre fii.

Adamescu deţinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding; era, de asemenea, proprietarul hotelului Intercontinental din Bucureşti. După moartea sa, fiul său Alexander Adamescu şi fosta soţie Carmen Adamescu au fost în centrul mai multor investigaţii şi, inevitabil, scandaluri publice.

Dan Adamescu a emigrat în Germania la finalul anilor ‘70 şi s-a întors în România la aproape zece ani după revoluţie.

Cu banii strânşi în Germania, el a investit masiv în zona de imobiliare şi a reuşit să preia centrul comercial Unirea, unul dintre cele mai importante spaţii comerciale din Bucureşti. Adamescu a preluat şi compania Astra, compania de asigurări de stat dinainte de Revoluţie. Au urmat apoi hotelul Intercontinental din Bucureşti, Hotelul Rex din Mamaia, cotidianul România Liberă şi săptămânalul Academia Caţavencu. Adamescu a investit chiar şi în clubul de fotbal Oţelul Galaţi.

Problemele sale legale au umbrit însă ultima parte a vieţii: implicat în mai multe dosare, Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, în luna mai 2016, la patru ani şi patru luni de închisoare în dosarul în care era acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă, alături de el fiind condamnaţi şi patru magistraţi la pedepse cuprinse între trei ani şi patru luni şi 12 ani şi două luni. El a fost găsit vinovat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

Mai mult, Dan Adamescu şi fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu, au fost trimişi în judecată, la finalul lui 2016, pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor în dosarul falimentării Astra Asigurări, alături de alte opt persoane cu funcţii de conducere în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prejudiciul în acest caz fiind estimat la peste 800 de milioane de lei. În dosar, Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA se constituise parte civilă în cauză cu suma provizorie de 788,9 milioane de lei. Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor se constituise parte civilă în cauză cu suma totală de 714,08 milioane de lei.

La finele lunii noiembrie 2016, magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 respingeau cererea de eliberare condiţionată depusă de Dan Adamescu, astfel că acesta ar fi trebuit să rămână în închisoare cel puţin până pe 19 februarie 2017, când putea depune o nouă solicitare de eliberare condiţionată, a stabilit instanţa. Nu a fost cazul, pentru că omul de afaceri a încetat din viaţă.

Bunurile rămase de la omul de afaceri au generat numeroase controverse, discuţiile învârtindu-se în jurul a două personaje: fiul Alexander Adamescu şi fosta soţie Carmen Adamescu.

Dacă Astra Asigurări s-a prăbuşit şi a fost pusă sub administrare specială, pentru ca apoi să intre în faliment, situaţia altor proprietăţi e încă incertă.

Chiar luna trecută, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE) din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au făcut percheziţii la centrul comercial Unirea din Capitală şi la domiciliul unui director general. Anchetatorii au ridicat documente şi date informatice într-un dosar penal în care sunt vizate infracţiuni de delapidare, legat de modul în care Alexander Adamescu a luat bani din societate ca să-i folosească în interes personal, respectiv ca să-şi plătească avocaţii care îl reprezintă în Marea Britanie, potrivit sursei citate. Pe 16 octombrie 2018, apărătorii lui Carmen Adamescu l-au acuzat, prin intermediul unui comunicat de presă, pe Alexander Adamescu că şi-ar fi plătit avocaţii, folosindu-se de poziţia sa de director al Unirea Shopping Center, prejudiciul fiind de 200.000 de euro.

Carmen Adamescu a fost la rândul său reţinută la finalul lui 2018, după ce a fost audiată mai multe ore, au precizat; unul dintre denunţătorii activităţilor ilicite şi ai contractelor fictive derulate de firmele controlate de Carmen Adamescu este chiar fiul său vitreg, Alexander, potrivit Mediafax. Ulterior, tot pentru aceste fapte, a depus plângere şi Unirea Shopping Center, cele două denunţuri fiind reunite în cadrul unui singur dosar penal.

Ce a lăsat în urmă cel mai bogat român

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în 2014 la Londra, unde se mutase la începutul acelui an. De la preluarea Rompetrol în 1998, numele lui Dinu Patriciu a fost legat indisolubil de evoluţia companiei. Strategia omului de afaceri a fost să folosească Rompetrol ca punct central al unui holding pe care l-a înfiinţat în Olanda şi care a ajuns să cuprindă în 2009 peste 20 de companii, cu afaceri de 8,7 miliarde de dolari în 2008. La momentul decesului, Dinu Patriciu se afla în proces de divorţ cu soţia sa Dana, care ceruse jumătate din averea omului de afaceri. Următorul termen al procesului era stabilit pentru finalul anului respectiv.

În 1990 Dinu Patriciu, de profesie arhitect, înfiinţa prima firmă din România, Alpha, cu activităţi în demeniul arhitecturii şi construcţiilor. În 1993, Rompetrol se privatiza prin metoda MEBO; cifra de afaceri a companiei avea să scadă în anii imediat următori privatizării la sub 6 milioane de dolari. La cinci ani după privatizare, Dinu Patriciu şi Sorin Marin preluau Rompetrol, pentru ca un an mai târziu să preia şi rafinăria Vega Ploieşti. În doar nouă luni de la preluare, cifra de afaceri a rafinariei Vega se tripla, iar sediul central al companiei era mutat in Olanda.

În 2007, compania kazahă KazMunaiGas achiziţiona 75% din acţiunile Rompetrol Group contra sumei de 1,6 miliarde de euro, transformându-l pe Dinu Patriciu în cel mai bogat om de afaceri din România. Doi ani mai târziu, la scurt timp după ce Rompetrol investea 16 milioane de euro în informatizarea benzinăriilor, KazMunaiGas devenea acţionar unic al grupului Rompetrol prin achiziţia pachetului de 25% rămas în posesia lui Dinu Patriciu.

Dinu Patriciu şi Rompetrol au fost însă implicaţi în mai multe controverse, unele legate de datorii care s-au transformat într-o pagubă de sute de milioane de dolari pentru stat.

Astfel, în 2003, în guvernarea Năstase, datoriile istorice ale Rompetrol, companie achiziţionată de Dinu Patriciu în 2000 cu 50 mil. dolari, au fost transformate în obligaţiuni subscrise de Ministerul Finanţelor ce urma să fie recuperate şapte ani mai târziu (în 2010). Afacerea este anchetată de DIICOT, iar sub acuzare au fost puşi deja foştii miniştri Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu (în timpul cărora a fost perfectată înţelegerea), Gheorghe Pogea şi Sebastian Vlădescu (care în 2010 nu ar fi făcut, potrivit anchetatorilor, demersuri consistente pentru recuperarea banilor statului). În 2010, la termenul convenit, compania, trecută între timp în proprietatea KazMunaiGas, nu a răscumpărat obligaţiunile, iar statul s-a trezit proprietar pe 44% din Rompetrol, fără a avea însă un cuvânt de spus, fiind acţionar minoritar. În 2013 s-a realizat „Memorandumul de înţelegere“ între statul român şi The Rompetrol Group, semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013.

Acesta s-a transformat într-un proiect de lege care a fost adoptată în octombrie 2013 de Par­lament. Memo­randumul (devenit lege) prevedea ca statul român, care controla 44,6% din acţiunile Rom­petrol Rafinare, să cedeze un pachet de 26% grupu­lui Rompetrol pentru 200 mil. dolari. KazMunaiGas se angaja să constituie un fond de investiţii kazaho-român, în care Rompetrol să deţină 80% din acţiuni şi statul român 20%, care să investească în următorii ani un miliard de dolari în proiecte din sectorul energetic (între care 400 mil. dolari banii pe care îi datora statului român). În schimb, statul primea acţiuni la Rompetrol şi renunţa la litigiile care vizau recuperarea sumelor datorate din nerăscumpărarea în 2010 a obligaţiunilor.

Preşedintele Băsescu a sesizat Curtea Constituţională, care a declarat legea neconstituţională (pe motiv că o lege nu reglementează contracte). Astfel că în ianuarie 2014 premierul Ponta a semnat o hotărâre de guvern prin care a fost adoptat memorandumul de înţelegere cu kazahii. Acest mod de operare a atras atenţia procurorilor, scria ZF.

La jumătatea lui 2018, Ana şi Maria Patriciu, fiicele lui Patriciu, precum şi a doua soţie a acestuia, Dana Rodica Patriciu, au fost condamnate la prima instanţă de către Tribunalul Bucureşti la plata a peste 200 milioane dolari către Ministerul Finanţelor Publice. Suma reprezenta o creanţă petrolieră a statului român asupra Libiei (valoarea lucrărilor de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră efectuate de statul român în Libia în perioada 1980-1992), recuperată de Rompetrol la începutul anilor ’90 şi care ar fi fost destinată bugetului de stat. Judecătorii au decis că fiecare dintre cele trei are obligaţii de plată proporţional cu cota care le-a revenit din moştenirea lăsată de Dinu Patriciu.

Antreprenorii români au obiceiul de a controla afacerile cu o mână de fier. Pe de altă parte, studii realizate la nivel internaţional arată că 80% din firmele antreprenoriale au o durată de viaţă de maximum cinci ani.

Iar dintre cele care depăşesc acest prag, 80% au o durată de viaţă de maximum 30 de ani – poate pentru că destinul lor se leagă strâns de perioada în care fondatorul se ocupă direct de firmă.

Un faliment aşteptat

​Ovidiu Popescu era cunoscut în lumea de business ca şeful Petrolexportimport, dar dintr-o dată, după anul 2005, a apărut ca proprietar al Palatului Ştirbei şi om de afaceri care vrea să investească într-un proiect imobiliar. De altfel, el a cumpărat mai multe proprietăţi imobiliare în Capitală şi avea de asemenea o impresionantă colecţie de picturi. El a fost un personaj extrem de discret în ceea ce priveşte apariţiile în presă; Ovidiu Popescu a murit în 2011 în Statele Unite.

Petrolexportimport s-a înfiinţat în 1948, iar pe vremea comunismului era principala companie prin intermediul căreia se desfăşurau afacerile cu petrol ale ţării. Până în 1997 compania a deţinut monopolul importului de ţiţei şi exportului de produse petroliere prin sistemul de rafinare. După ce s-a listat la BVB în 1999, anul următor societatea a fost complet privatizată; în 2006, Petrolexportimport atingea cea mai mare capitalizare bursieră, de aproximativ 80 milioane lei, după care afacerile companiei au scăzut în mod constant.

Moştenitorul omului de afaceri, Alexandru Popescu, a decis în 2015 să preia personal conducerea traderului de ţiţei Petrolexportimport (simbol bursier PEI), pe care o deţinea prin intermediul unui offshore. El l-a înlocuit ca preşedinte şi director general pe Valeriu Iancu, care conducea compania din 1998, dinainte ca aceasta să fie privatizată. Pe 18 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în faliment a companiei, numind un lichidator judiciar provizoriu.