Câteodată, în mijlocul unei conversaţii sau atunci când vrem să demonstrăm ceva, să exprimăm o cerere - realizăm că ne lovim de un cuvânt. Pare că ni-l aducem aminte, dar pur şi simplu nu îl putem pronunţa.

Potrivit unui articol al publicaţiei online theladders.com, termenul psihologic pentru această stare se numeşte „vârful limbii”. A fost studiat pentru prima dată de psihologi experimentali în anii '60 care au demonstrat că oamenii în acastă stare sunt capabili să acceseze informaţia referitoare la litere, sunete şi semnificaţii ale cuvântului, chiar şi atunci când nu şi-l aminteau.

Atunci când uităm un cuvânt, acesta nu a dispărut din memoria noastră; este în continuare acolo, dar la momentul vorbirii ceva împiedică amintirea acestuia.

Ce ar putea împiedica amintirea unui cuvânt? Acesta este o colecţie de caracteristici: are însemnătate şi este asociat cu imagini, potrivit unui articol publicat pe platforma considerable.com. Are o formă, care include pronunţarea acestuia, dar şi o reprezentare scrisă.

Totodată, lasă urme în conexiunile neuronale în funcţie de cât de des este folosit.

Amintirea unui cuvânt poate fi întreruptă de o problemă legată de activarea uneia sau doar a câtorva dintre aceste caracteristici. Stresul, oboseala şi elementele care ne distrag atenţia pot conduce înspre activări insuficiente legate de amintirea acestuia.

Există însă şi probleme mai serioase care pot distruge sau încetini activitatea conexiunilor neurale şi care pot cauza probleme legate de amintirea acestui cuvânt. Inabilitatea de a găsi cuvinte poate indica infecţii sau răni ale creierului, precum şi boli degenerative, precum Alzheimer. Totuşi, autorii articolului subliniază că în aceste situaţii, uitatul cuvintelor este unul din foarte multe simptome.

De cele mai multe ori, uitarea ocazională a unor cuvinte este o parte absolut normală a veţii.

Uitarea unui cuvânt poate fi frustrantă, dar de cele mai multe ori, o astfel de situaţie se rezolvă uşor. Cuvântul revine în amintirile noastre şi ne continuăm discuţiile. Un studiu al Burke et al (1991) a dezvăluit faptul că majoritatea stărilor de „vârful limbii” se vindecă spontan.

De fapt, tinerii spun că devin mai agitaţi în legătură cu această stare, încercând numeroase strategii active pentru a se forţa să îşi amintească, în timp ce oamenii mai în vârstă aşteaptă pur şi simplu ca această amintire să revină.