Ce spune Iohannis, după ce România a fost obligată să recunoască familiile homosexuale

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 24 mai 2023 327 afişări

Decizia CEDO, care obligă România să recunoască familiile homosexuale, este „o temă complicată pentru România, însă e o temă de care trebuie să se ocupe Parlamentul”, spune preşedintele Klaus Iohannis: „Cred că se vor găsi cele mai bune soluţii”.

Ce spune Iohannis, după ce România a fost obligată să recunoască familiile homosexuale

„În privinţa deciziei de la CEDO e o temă complicată pentru România, însă e o temă de care trebuie să se ocupe Parlamentul. Sunt convins că se vor găsi formate în care această temă va fi dezbătută cu multă responsabilitate în Parlament şi într-un timp rezolnabil cred că se vor găsi cele mai bune soluţii”, spune Klaus Iohannis.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis plângerea Asociaţiei Accept şi a altor 14 persoane, împotriva statului român, privind încălcarea art. 8 din Convenţia CEDO privind „dreptul la respectarea vieţii private şi de familie” în cazul familiilor homosexuale.

În Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016 privind o iniţiativă de revizuire a articolului 48 din Constituţie, Curtea Constituţională a remarcat caracterul limitativ şi exclusiv al definiţiei noţiunii de „familie” propuse - şi anume, o uniune întemeiată pe o căsătorie liber consimţită între un bărbat şi o femeie.

În acest sens, Curtea a explicat că articolul 48 din Constituţie consacră şi protejează dreptul la căsătorie şi la relaţiile de familie care rezultă din căsătorie, ca fiind distinct de dreptul la viaţa de familie şi la respectarea şi protecţia vieţii de familie, care are un conţinut juridic mult mai larg şi este protejat de articolul 26 din Constituţie. Curtea a considerat că iniţiativa este conformă cu Constituţia în măsura în care nu a restricţionat noţiunea largă de „familie” prevăzută la articolul 26 sau dreptul la căsătorie prevăzut la articolul 48.

Partea relevantă a deciziei este următoarea: „... analizând în continuare conformitatea modificării propuse cu dispoziţiile alineatului 2 al articolului 152 din Constituţie, referitoare la interzicerea suprimării oricărui drept sau libertate fundamentală ori a garanţiilor acestora, instanţa constată, în primul rând, că textul propus a fi modificat are denumirea marginală „Familia” şi, în conţinutul său, stabileşte o serie de principii şi garanţii privind căsătoria. Având în vedere conţinutul reglementării, instanţa reţine că art. 48 din Constituţie consacră şi protejează dreptul la căsătorie, precum şi relaţiile de familie rezultate din căsătorie, distinct de dreptul la viaţă de familie/respectarea şi ocrotirea vieţii de familie, cu un conţinut juridic mult mai larg, consacrat şi protejat de art. 26 din Constituţie, potrivit căruia: „(1) Autorităţile publice respectă şi protejează viaţa intimă, familială şi privată. (2) Orice persoană are dreptul de a se comporta liber, cu excepţia cazului în care aceasta încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”.

În ceea ce priveşte dreptul la viaţa privată şi de familie, persoanele de acelaşi sex care formează cupluri stabile au dreptul de a-şi exprima personalitatea în cadrul acestor relaţii şi de a beneficia, în timp şi prin mijloacele prevăzute de lege, de recunoaşterea legală şi judiciară a drepturilor şi obligaţiilor corespunzătoare.

Potrivit unui studiu comandat de Asociaţia Accept în anul 2021 şi realizat în rândul populaţiei generale din România, 71% dintre respondenţi au considerat că recunoaşterea legală a căsătoriei civile pentru cuplurile de acelaşi sex nu ar avea niciun impact asupra vieţii lor, iar 43% s-au declarat în favoarea recunoaşterii legale a cuplurilor de acelaşi sex; un procent mai mare (56%) dintre cei chestionaţi, care aveau sub 34 de ani, s-au declarat în favoarea recunoaşterii legale a cuplurilor de acelaşi sex.

CEDO a decis cu cinci voturi pentru şi două voturi împotrivă, că cererile depuse de Asociaţia Accept şi a alte 14 persoane sunt admisibile şi constată că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenţie, astfel că decide, în unanimitate, „constatarea unei încălcări a Convenţiei constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral suferit de reclamanţi”.

Una dintre familiile care solicită la CEDO reglementarea parteneriatului civil în România este formată din Florin Buhuceanu şi Victor Ciobotaru. Alte 6 cupluri au spus că vor să rămână anonime.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
iohannis,
cedo,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.