CEDO: Guvernul elveţian îi discriminează pe bărbaţi în ceea ce priveşte pensiile
Guvernul elveţian îi discriminează pe bărbaţi în ceea ce priveşte beneficiile acordate prin legea pensiilor, a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Decizia CEDO va obliga guvernul elveţian să facă plăţi retroactive în valoare de milioane de euro şi să rescrie legea pensiilor.
În prezent, văduvele din Elveţia primesc o pensie de urmaş pentru tot restul vieţii lor, în timp ce bărbaţii primesc plăţi doar dacă au copii sub 18 ani.
Conceptul de „bărbat susţinător al familiei" nu este suficient pentru a justifica acest lucru, a constatat CEDO, potrivit BBC. Decizia s-a axat pe cazul lui Max Beeler, un elveţian a cărui soţie a murit într-un accident la începutul anilor 90. În vârstă de 41 de ani, el a renunţat la locul de muncă pentru a avea grijă de cei doi copii mici ai lor şi a fost susţinut de o pensie de urmaş, a relatat presa locală.
Dar în 2010 plăţile de pensie au fost oprite, deoarece copilul său cel mic a împlinit 18 ani. Dacă Beeler ar fi fost femeie, plăţile ar fi continuat pentru tot restul vieţii sale, indiferent dacă ar fi avut sau nu copii.
Bărbatul a făcut recurs împotriva acestei decizii. Instanţele locale i-au respins demersul susţinând că bărbaţii ar trebui să se întoarcă la serviciu după ce copiii devin adulţi.
Cazul a ajuns la CEDO, unde Beeler a susţinut că a fost discriminat. Instanţa a constatat o încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi i-a dat dreptate elveţianului.
Ca urmare, bărbatul îşi va primi din nou pensia, iar decizia ar putea deveni un precedent pentru multe persoane aflate în situaţii similare.
De asemenea, se aşteaptă ca decizia să redeschidă o dezbatere de lungă durată în Elveţia cu privire la puterea pe care ar trebui să o aibă judecătorii europeni asupra legislaţiei naţionale.
CEDO este o instanţă internaţională cu sediul la Strasbourg, în Franţa, care se pronunţă cu privire la presupusele încălcări ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Convenţia are 46 de semnatari, inclusiv câteva ţări, precum Elveţia, care nu sunt membre ale Uniunii Europene.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro