Cel mai aşteptat document pentru verzi a fost publicat în Monitorul Oficial. Investitorii în solare primesc o veste proastă prin schema de Contracte pentru Diferenţă

Autor: Roxana Petrescu Postat la 06 august 2024 30 afişări

Cel mai aşteptat document pentru verzi a fost publicat în Monitorul Oficial. Investitorii în solare primesc o veste proastă prin schema de Contracte pentru Diferenţă

Ordinul pentru aprobarea schemei de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferenţă (CfD-uri) a fost publicat luni în Monitorul Oficial, acesta fiind unul dintre cele mai aşteptate documente de către investitorii în energia verde pentru că le garantează preţul pentru următorii 15 ani.

“Ordinul de aprobare a schemei Contractelor pentru Diferenţă a fost publicat în Monitorul Oficial. Acesta prevede dezvoltarea a 1000 MW de capacitate eoliană onshore şi 500 MW solar. Următorul pas va fi să emitem ordinul privind aprobarea regulilor de licitaţie, unde vor fi incluse atât condiţiile de participare, cât şi preţurile maxime de exercitare’, a anunţat Sebastian Burduja, ministerul energiei. În prima variantă a schemei de CfD se prevedea acordarea ajutorului de stat pentru 1.000 MW în eoliene şi 1.000 MW în proiecte de energie solară. Diferenţa de 500 MW de capacitate va fi “licitată” la următoarea rundă pentru că ţn total România vrea să instaleze 5.000 MW prin această schemă, cu termen de organizare 31 decembrie 2025.

Principalul magnet pentru investitori legat de această schemă este garantarea preţului la energie pentru 15 ani.

“Acest mecanism de sprijin financiar, finanţat de România prin Fondul pentru Modernizare, o premieră la nivel european, este un instrument esenţial pentru tranziţia verde a României şi modernizarea sistemului energetic naţional. Este şi jalon în cadrul PNRR.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.