Cel mai bogat om din Ucraina, miliardarul Rinat Ahmetov, intră în afacerea momentului din România
DTEK Renewables International, companie deţinută de Rinat Ahmetov, a devenit partenerul Finas Group, companie clujeană care operează şi pe piaţa de energie verde, intenţia celor două entităţi fiind de a dezvolta pe termen mediu proiecte regenerabile de 150 de miloane de euro, au anunţat cele două părţi.
Potrivit informaţiilor furnizate la solicitarea ZF, din toate business-urile pe care le administrează, Finas Group a obţinut anul trecut venituri de peste 11 milioane de euro şi un profit operaţional de 3,7 milioane de euro. Compania este activă în zona de agricultură şi HoReCa prin Crama La Salina şi restaurantul-pensiune Sarea-n bucate, imobiliare şi energie.
În Crama La Salina, de exemplu, parteneri de afaceri sunt Simion Mureşan, acţionar şi în cadrul constructorului de infrastructură de telecomunicaţii Electrogrup, dar şi în alte businessuri, şi Claudiu Şugar, care ocupă funcţia de CEO al Finas Group.
De partea cealaltă, DTEK Renewables International administrează un portofoliu de energie verde de 950 MW în Ucraina, solar şi eolian, compania lansând în 2019 o emisiune de obligaţiuni de 325 de milioane de euro, cu termen de 5 ani. Emisiunea de obligaţiuni a fost intermediată de Raiffeisen Bank şi Renaissance Capital, bancă de investiţii rusească concentrată pe pieţele emergente şi de frontieră. DTEK Renewables face parte din holdingul SCM, deţinut de Ahmetov, care are business-uri în minerit, media, real estate, transporturi sau agricultură.
„Colaborarea între cele două companii a început în decembrie 2021, prin dezvoltarea comună a unui parc eolian de 60 MW în localitatea Ruginoasa, judeţul Iaşi, pe o suprafaţă de 25 de hectare. Investiţia în valoare de 90 de milioane de euro se află în acest moment în stadiul de proiectare şi de licitaţii echipamente, urmând a fi finalizată în 2024. În iunie 2022, Finas Group şi DTEK Renewables International au demarat un nou proiect în valoare de 60 de milioane de euro. Este vorba de un parc solar de 65 MW în localitatea Glodeni, judeţul Mureş, ce se întinde pe 90 de hectare şi care va fi finalizat anul viitor. În momentul asocierii celor două companii, atât parcul eolian, cât şi cel solar aveau autorizaţie tehnică de racordare (ATR)“, au anunţat săptămâna aceasta DTEK Renewables şi Finas Group.
„Suntem încântaţi să colaborăm cu Finas Group în dezvoltarea proiectelor Ruginoasa şi Glodeni. Acestea sunt primele investiţii ale DTEK Renewables International în România, ca parte a planurilor companiei de a deveni un producător major de energie regenerabilă din ţară“, a spus şi John Stuart, CEO al DTEK Renewables International.
La rândul său, Claudiu Şugar a spus că „acest tip de proiecte reprezintă un magnet pentru dezvoltarea zonelor respective.“
„Ele devin poluri pentru investiţiile industriale viitoare, atrăgând companii care au în vedere consum de energie verde exclusiv pentru produsele lor. În plus se creează zeci de locuri noi de muncă, iar bugetul comunităţilor locale creşte date fiind taxele plătite de companii atât în faza de autorizări, cât şi după punerea în funcţiune a parcurilor“, a mai spus Claudiu Şugar.
DTEK Renewables face parte din holdingul SCM, deţinut de Rinat Ahmetov, care are business-uri în minerit, media, real estate, transporturi sau agricultură.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro