Cel mai dinamic CEO
Cornelia Coman este unul dintre executivii români cu cea mai dinamică evoluţie a carierei: la doar 33 de ani, prelua conducerea celei mai mari companii de asigurări de viaţă, iar un şir nesfârşit de provocări – printre care şi criza – nu au pus frână dezvoltării ei în continuare. Cum descrie mandatul de CEO în România, la un deceniu (şi peste 3.000 km) depărtare?
"Am devenit CEO în România exact acum zece ani, chiar înainte să debuteze criza financiară şi cu o lună înainte de venirea pe lume a celui de-al doilea copil. A fost o perioadă plină de provocările crizei financiare, în care mandatul meu a devenit axat pe management de criză, într-un context economic în ansamblu dificil”, îşi aminteşte Cornelia Coman, în prezent CEO al Nationale-Nederlanden Spania, începutul de carieră din România.
Ea a fost unul dintre primii executivi care şi-au povestit parcursul profesional în cadrul unui eveniment Meet the CEO, organizat de Business MAGAZIN. În 2010, anul în care a participat la un astfel de eveniment, acumulase deja o serie de reuşite, sosite, potrivit ei, într-un ritm care a surprins-o şi pe ea: era deja directorul general al ING Asigurări de Viaţă, liderul pieţei de profil; preşedintele Consiliului de Administraţie al ING Pensii, fondul cu cei mai mulţi participanţi; membru în Consiliul de Management al ING Group, din Olanda; preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România şi vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare.
Pasionată de matematică aplicată în economie şi actuariat (operaţiile şi normele pe baza cărora se efectuează calculele financiare - n.red.), nu îşi imagina în ce se vor transforma aceste înclinaţii; a mizat însă de la început pe sectorul serviciilor financiare.
Imediat după terminarea Facultăţii de Cibernetică, Cornelia Coman s-a angajat la ING Asigurări de Viaţă. Pe atunci era actuar junior, însă a promovat rapid, iar în anul următor era deja actuar cu drepturi depline. De aici a ajuns, în scurt timp, director adjunct de actuariat şi apoi director de actuariat şi managementul investiţiilor, numărându-se printre cei care au pus bazele departamentului de investiţii.
Pe măsură ce compania s-a dezvoltat, fiind şi prima din România care a lansat asigurări de viaţă cu componentă de investiţii, Coman a ajuns să deţină un rol tot mai important. În 2006 a ajuns al doilea om din companie, fiind mâna dreapta a lui Bram Boon, directorul general din acea perioadă al ING Asigurări de Viaţă şi una dintre principalele persoane care i-au influenţat cariera. În cei doi ani în care au lucrat îndeaproape, Bram Boon a pregătit-o, practic, pentru preluarea ştafetei. A învăţat-o cum să treacă de la stadiul de specialist la cel de manager, i-a creat vizibilitate în piaţă şi mai ales în faţa autorităţilor de resort, dar, mai presus de toate, a fost cel care a propus-o board-ului de la Amsterdam să-i ia locul atunci când el a decis să accepte o poziţie de conducere în Grecia.
2008 a fost anul decisiv pentru cariera sa şi cu o încărcătură aparte, atât în plan profesional, cât şi personal. Era însărcinată atunci când, la 33 de ani, a fost numită în funcţia de CEO şi, ca o provocare în plus, România primea din plin primele lovituri ale crizei mondiale. Din toate punctele de vedere, a fost o perioadă în care şi-a testat limitele.
„Îmi aduc aminte că am venit la birou până vineri, iar marţi am născut. Am stat acasă mai puţin de trei luni, dar în tot acest timp am ţinut legătura cu tot ce se întâmpla în companie. Am vrut să fiu implicată în fiecare decizie, pentru că venise criza şi ştiam cât de uşor poţi să faci un pas greşit”, spunea Cornelia Coman.
Aveam, pe de o parte, de contracarat efectele crizei, pe de alta, trebuia să liniştesc clienţii care începeau să-şi piardă încrederea în instituţiile financiare şi, dincolo de toate acestea, trebuia să le explic şi angajaţilor, pe bună dreptate îngrijoraţi, că totul va fi bine”, descria CEO-ul ING Asigurări de Viaţă (în prezent NN Asigurări) primul an în care a activat ca CEO.
„Atenţia pentru oameni, clienţi sau angajaţi şi consultanţi financiari a fost crucială în acea perioadă, şi tocmai datorită oamenilor din jurul meu, profesionişti, dedicaţi şi agili. Împreună, am reuşit să transformăm NN într-una dintre companiile cele mai orientate către client din piaţă, redefinind portofoliul de produse şi procesele prin care ajutăm clienţii să economisească pentru viitorul lor financiar şi crescând standardele de transparenţă în comunicare la nivel de industrie prin modul în care le-am vorbit clienţilor noştri”, spune acum Cornelia Coman, privind retrospectiv şi concluzionând, simplu - „În ciuda provocărilor, experienţa a fost una frumoasă.“
Anul 2010 i-a adus Corneliei Coman o nouă promovare, fiind numită membru în Consiliul de Management al ING Group, devenind astfel un manager internaţional, fără să fi avut, nici măcar pentru un an, un mandat de expat.
Primise, chiar şi până atunci, mai multe oferte de plecare din ţară - inclusiv în Asia, pe care a refuzat-o: „Nu era momentul şi pentru că, oricum, pentru familia mea ar fi foarte complicat să plecăm atât de departe. Aşa că, probabil, tot undeva în Europa voi merge”, spunea ea atunci.
Momentul şi locul potrivit au venit însă în 2012, când a acceptat să preia mandatul de conducere al NN Ungaria. A avut acest rol până în 2015, când s-a avântat şi mai mult în Europa, devenind CEO al NN Spania.
„În Spania, misiunea mea este să accelerez creşterea organică şi anorganică a business-ului. Asta implică o dinamică a portofoliului de produse astfel încât să oferim soluţii financiare complexe care acoperă nevoile clientului pe toată durata vieţii şi transformarea şi inovarea continuă a organizaţiei aşa încât să fim mereu aproape de clienţi cu soluţiile care se pliază cel mai bine pe aşteptările lor”, îşi descrie Cornelia Coman rolul actual. Spre exemplu, compania a lansat în iulie un produs de economisire pe termen scurt exclusiv digital, prin care clienţii pot deschide online un cont de economii în condiţii avantajoase de dobândă. Totodată, NN Spania oferă soluţii de economisire pe termen mediu şi lung, mai exact asigurări de viaţă cu componentă de protecţie şi de investiţie, precum şi asigurări de locuinţă. „Practic, miza este să devenim coach-ul financiar al familiilor din Spania”, descrie ea actualul obiectiv al companiei pe care o conduce.
Chiar dacă noile ţinte de business ale executivului român se conturează la mii de kilometri distanţă, Cornelia Coman urmăreşte costant evoluţia pieţei locale. Îşi aminteşte că în 2012, când a plecat din România, economia încă era sub influenţa crizei, dar începeau să apară semne de revenire, chiar dacă foarte timide, lucru confirmat de evoluţia macro recentă a ţării şi de creşterile economice din ultimii doi ani, observă ea.
„Asigurările de viaţă au fost totuşi un domeniu ceva mai rezistent la criză decât altele. După perioadele de boom economic cu consum ridicat de dinainte de criză, oamenii s-au văzut nevoiţi să devină mai chibzuiţi şi au început să se preocupe de economisire şi de protecţie financiară, inclusiv prin asigurări de viaţă”, descrie ea perioada turbulentă a întregii economii, în care de altfel îşi începea mandatul de CEO în România. În momentul în care a preluat mandatul din Ungaria, perioada de redresare a industriei de asigurări deja trecuse şi, potrivit ei, anii care au urmat au fost unii de consolidare a pieţei asigurărilor de viaţă şi, ceva mai recent, de sănătate.
În ceea ce priveşte domeniul pensiilor private, spune că acesta a trecut tot printr-o consolidare – însă, potrivit Corneliei Coman, aceasta a fost mai intens influenţată de situaţia macroeconomică. „Contribuţiile la Pilonul II au trecut printr-o primă etapă de îngheţare când încă eram direct implicată, iar în ultimii ani domeniul nu a fost deloc ferit de turbulenţe, fie că ne referim la noi îngheţări sau chiar reducerea semnificativă a contribuţiilor din acest an. Realitatea este că pensiile private au avut o evoluţie bună în ciuda schimbărilor şi a contextului economic.”
Privind în perspectivă, CEO-ul NN Spania este de părere că există mult potenţial de creştere în continuare pe toate aceste domenii în România, iar fiecare are un rol determinant asupra viitorului financiar al oamenilor. Subliniază însă că este nevoie de măsuri de susţinere a dezvoltării lor, astfel încât tinerii să poată spera la un trai decent atunci când nu vor mai lucra.
Iar celor care îşi încep cariera în acest domeniu le spune „Să nu piardă nicio clipă din vedere ce impact are această industrie în vieţile oamenilor şi să înţeleagă foarte bine că, prin ceea ce face, contribuie într-un fel sau altul la asigurarea unui viitor financiar mai bun al oamenilor. Şi tocmai pentru că are un rol atât de important, să iubească această meserie şi să fie mereu motivat să facă mai mult pentru cei din jur, iar cu muncă, perseverenţă şi curaj, va veni şi succesul”.
BULETIN DE BUSINESS
În primăvara lui 2010 avea loc primul eveniment MEET THE CEO, dintr-o serie organizată mai apoi lunar de BUSINESS Magazin cu scopul de a deschide într-un mod nou accesul către poveştile de carieră, secretele profesionale şi strategiile directorilor generali ai marilor companii din România, enunţate chiar de ei prin intermediul unui dialog cu invitaţi din comunitatea de afaceri. La 14 ani de la lansarea revistei, Business MAGAZIN redeschide discuţiile cu liderii de business care au schimbat de-a lungul timpului traiectoria companiilor şi chiar a pieţelor pe care le-au reprezentat.
Carte de vizită
Cornelia Coman:
2007-2011
A absolvit Facultatea de Cibernetică a Academiei de Studii Economice din Bucureşti;
În anul 1998, la doar 22 de ani, Cornelia Coman s-a angajat ca actuar junior în cadrul ING Asigurări de Viaţă. A fost promovată apoi ca actuar cu drepturi depline, de unde şi-a început evoluţia pe linia de management a companiei - a fost numită director adjunct de actuariat, apoi director de actuariat şi managementul investiţiilor, fiind printre cei care au pus bazele departamentului de investiţii;
În 2006 a ajuns al doilea om din companie, fiind mâna dreapta a lui Bram Boon, directorul general din acea perioadă al ING Asigurări de Viaţă
2008 a fost anul decisiv pentru cariera sa, fiind numită în rolul de CEO al companiei;
2010 i-a adus Corneliei Coman o nouă promovare, fiind numită membru în Consiliul de Management al ING Group;
2012 este anul în care şi-a început parcursul ca expat, odată cu preluarea conducerii NN Ungaria – rol pe care l-a avut până în anul 2015, când a evoluat în funcţia sa actuală.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro